SOCIAL 26 martie 2021

Peste 270 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Covasna

de Covasna Media | 1272 vizualizări

În luna februarie 2021, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Covasna au fost încadrate în muncă 273 persoane, dintre care 121 femei. 

Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 110 au peste 45 de ani, 43 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 54 au între 25 și 35 de ani, iar 66 sunt tineri sub 25 de ani (tineri NEET).

În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 125 provin din mediul urban, iar 148 persoane sunt din mediul rural.

Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii gimnaziale, profesionale, arte şi meserii (124), urmate de cele cu studii liceale sau postliceale (91). Numărul celor cu studii superioare este de 20, iar cei cu studii  primare şi fără studii  sunt în număr de 38.

Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Covasna, 132 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile, 141  erau din categoria de persoane mediu ocupabile sau uşor ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.

Astfel, în anul 2021, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 886 persoane.

Pentru mai multe informații despre activitatea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Covasna, puteți accesa www.anofm.ro.

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Covasna

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.