SOCIAL 16 septembrie 2019

O cafea pentru o viață

de Daniela Luca | 1535 vizualizări

Campania de donare de sânge a ajuns la a cincea ediție

Szimpla Sfântu Gheorghe, în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină Covasna, organizează marți, 17 septembrie, o nouă campanie de donare de sânge. Evenimentul care va avea loc la cafeneaua Szimpla din centrul orașului Sfântu Gheorghe, „Be Someone's Hero! It's In Your Blood!” (din engl. „Fii eroul cuiva! Este în sângele tău!”) își propune și de data aceasta să atragă atenția asupra importanței acestui gest care poate salva vieți. 

Patronii localului, cei care au inițiat acțiunea, au donat sânge la fiecare ediție și nici cea de marți nu va fi o excepție. Aceștia au precizat că gestul donatorilor va fi răsplătit cu cafea, apă sau vin din partea casei.

Așadar, cei care doresc să doneze sânge sunt așteptați marți, 17 septembrie, la Szimpla, în intervalul orar 8:00 – 14:00. Recoltarea de sânge va fi realizată de personalul specializat al Centrului de Transfuzie Sanguină Covasna, în incinta Szimpla Sfântu Gheorghe, local situat pe strada 1 Decembrie 1918, Nr.37.

Cadrul non-formal în care se organizează donarea de sânge poate fi un avantaj pentru cei care au frică de mediul spitalicesc.

„Eu îmi voi începe ziua de mâine cu donarea de sânge. Chiar dacă există un milion de lucruri de făcut, cred că acest lucru este foarte important. Faceți și voi la fel”, a scris luni pe o rețea de socializare Csanád Birtalan, covăsneanul care a donat și la ediția organizată în ianuarie.

Avantajele donări de sânge și condițiile obligatorii

Și de data aceasta organizatorii campaniei au explicat în anunțul publicat în mediul online care sunt avantajele donării de sânge, dar și care sunt condițiile de care trebuie să se țină cont.

„Înainte de donare trebuie să fiți odihniți, să luați cina în seara dinaintea zilei donării și micul dejun în ziua donării, însă ambele mese trebuie să fie sărace în grăsimi. De asemenea, trebuie să consumați multe lichide (apă, ceai). Cei care au tensiunea arterială mică, pot consuma și o cafea înainte de donare. În timpul donării purtați haine cu mâneci care se pot ridica ușor mai sus de cot. Relaxați-vă! După donare, rehidratați-vă consumând lichide. Personalul medical vă va pune câteva întrebări legate de starea de sănătate, și vi se va face un mic examen medical – temperatura, puls, tensiune”, transmit organizatorii.

La capitolul condițiilor care trebuie îndeplinite de persoanele care vor să devină donatori, se numără: vârsta cuprinsă între 18 - 60 de ani, greutatea corporală peste 55 kg și tensiunea arterială maximă să nu depășească 200 mmHg, iar cea minimă 100 mmHg. De asemenea, donatorul nu trebuie să aibă afecțiuni de genul: boli de piele, sechele pulmonare sau operație de ulcer.

„Mă simt de la cel mai bine în sus chiar dacă e prima oară când donez. Am venit să donez la Szimpla pentru că locul e nemaipomenit și nu e în mediul spitalicesc”, ne-a spus la ediția precedentă unul dintre donatori.

Toate edițiile precedente s-au bucurat de succes, iar aceste campanii de donare de sânge de la Szimpla au ajutat considerabil la mărirea cantității de sânge donat într-o zi. La a treia ediție, cea din ianuarie, au participat 22 de covăsneni, iar un număr de 19 persoane  au reușit să doneze atunci aproape nouă litri de sânge. De asemenea, la ediția trecută, organizată în luna aprilie, un număr de 16 covăsneni, dintre cei 21 care s-au prezentat, au donat în total peste șapte litri de sânge.

 

 

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.