SOCIAL 26 februarie 2021

Municipalitatea are în plan construirea unui număr de 35 de case destinate tinerilor

de Daniela Luca | 3602 vizualizări

Valoarea investiției se ridică la aproape 4 milioane de lei 

Consiliul Local Sfântu Gheorghe a aprobat în ședința ordinară din 25 februarie  un proiect de hotărâre privind studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investiții „Construire locuințe înșiruite” în cartierul rezidențial din strada Borvíz. Astfel, municipalitatea are în plan construirea a 35 de locuințe, care ar urma să fie atribuite, cu anumite condiții, tinerilor care doresc să se întoarcă în orașul natal. 

„Este vorba de locuințe înșiruite care se doresc a se construi pe suprafața reglementată prin PUZ-ul din zona „Hai acasă”. Este vorba de 5 grupuri de câte 5 case, respectiv un grup de 10 case, deci în total de 35 de case care au fost proiectate pe baza considerentelor care au fost discutate în comisia pentru tineret. Valoarea totală a investiției este aproximativ de 3,97 de milioane de lei, cu TVA”, a spus în cadrul ședinței, viceprimarul Tóth-Birtan Csaba.

Studiul de fezabilitate se referă așadar la construirea unui număr de 5 grupuri de locuințe înșiruite formate din câte 5 unități locative și amenajarea spațiului exterior, se arată în documentație. Un alt grup de locuințe va avea în total 10 case. Acestea vor fi amplasate în partea sudică a cartierului, în apropierea pârâului Debren.

În total, pe parcelele din spatele caselor din proiectul „Hai acasă” se dorește edificarea unui număr de 35 de locuințe, cu structură de beton armat. 

„Casele vor fi cu siguranță pentru tineri. Rămâne să vedem din ce fonduri se vor realiza. Sunt două posibilități, fie să se realizeze prin ANL, și atunci practic toate condițiile vor fi asigurate prin legea ANL-ului, la fel ca în cazul blocurilor sau dacă va fi finanțat de primărie, atunci vom face un set de condiții. Asta vom afla în perioada următoare”, ne-a spus joi primarul Antal Árpád. 

Conform studiului de fezabilitate, proiectarea va dura 2 luni, iar realizarea lucrărilor – 10 luni.  Proiectul propus are ca scop principal îmbunătățirea serviciilor publice ale municipiului prin construirea unor locuințe pentru tinerii care doresc să se întoarcă în orașul natal, se arată în aceeași sursă. 

Sursă foto: studiu de fezabilitate.

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.