SOCIAL 22 mai 2020

Mese calde pentru personalul medical de la Spitalul Județean

de Daniela Luca | 1719 vizualizări

În total, vor fi livrate 500 de meniuri 

Timp de zece zile, angajații Spitalului Județean de Urgențe „Dr. Fogolyán Kristóf” din municipiu vor primi 50 de meniuri cu mâncare caldă din partea Asociaţiei Unităţilor Hoteliere şi Restaurante din Sfântu Gheorghe (SVESZ) și a Asociației pentru Dezvoltarea Turismului din județul Covasna. În acest fel, inițiatorii acestui demers doresc să își exprime mulțumirile și recunoștința față de cei aflați la datorie. 

Acțiunea de distribuire a meniurilor cu mâncare caldă a început de luni, 18 mai. Timp de zece zile, vor fi livrate în total 500 de mese de prânz pregătite de trei restaurante din reședința de județ. 

„Aceste meniuri se trimit la bucătărie și de acolo ajung de exemplu la cei din reanimare, de la boli infecțioase, deci la cei care sunt mai expuși. Am gândit acest gest pentru medici, asistenți, infirmieri, deci toți cei care sunt în prima linie”, ne-a spus vicepreședintele Camerei de Comerț și Industrie a Județului Covasna, László Endre. 

Pe fiecare meniu a fost atașat și câte un mesaj de mulțumire. 

„Este un semn de apreciere și ne bucurăm foarte mult de acest gest și de ajutorul tuturor celor care ne-au fost alături în această perioadă. Vrem să le mulțumim cu această ocazie”, ne-a spus managerul Spitalului Județean de Urgență, András-Nagy Róbert.

Sursă foto: Facebook/Visit Covasna. 

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.