SOCIAL 2 septembrie 2021

Masă caldă pentru 500 de elevi covăsneni printr-un program pilot

de Covasna Media | 1190 vizualizări

În anul școlar 2021-2022,  pentru județul Covasna s-au alocat 6 milioane lei, în cadrul „Programului pentru școli – lapte, corn și fructe”. În același timp, trei comune participă la un Program pilot de acordare a unui suport alimentar, pentru preșcolari și elevi.

Preșcolarii din grădinițele cu program scurt și elevii din clasele 1-8 primesc de două ori pe săptămână mere și biscuiți, de trei ori pe săptămână lapte și corn, iar la acest program participă în total peste 23 mii de copii.  „Programul pentru școli – lapte, corn și fructe” este finanțat de Guvern din fonduri europene. Autoritățile administrației publice din judeţe, deci și Consiliul Județean Covasna, răspund pentru derularea procedurii de achiziție publică și de decontare. Conform Hotărârii de Guvern nr. 881/2021, în anul școlar 2021-2022, disponibilul de produse achiziționate, dar neconsumate din motive obiective, se redistribuie în cadrul colectivului, astfel încât instituțiile de învățământ să nu mai fie obligate la plata contravalorii produselor neconsumate.

 „Solicităm de ani de zile modificarea acestui program, în așa fel încât în școli să se poată oferi masa caldă la prânz, aceasta ar fi deosebit de importantă pentru copiii crescuți în condiții dificile, dar ar fi mai sănătos, în general, pentru toți elevii. Din județul nostru, comunele Malnaș, Brețcu și Micfalău participă la Programul pilot, prin care se asigură masa caldă pentru copii. Cred că practica deja a dovedit că ar merita să regândim Programul în această direcție” – a subliniat președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor.

„Comuna noastră participă de anul trecut în acest Program pilot, din cauza pandemiei au fost restricții, dar am găsit soluția și copiii au primit pachete alimentare, pe care puteau să le ducă acasă. Ne bucurăm că participăm și anul acesta la Program, este o inițiativă bună ce merită continuată” – a precizat primarul comunei Micfalău, Demeter Ferenc. Datorită acestui Program, în comuna Micfalău, 156 de preșcolari din grădinițele cu program scurt și elevi din clasele 1-8 vor primi masă caldă.

„Am avut feedback-uri foarte bune. Și pentru părinți este liniștitor să știe că li se oferă copiilor masă caldă” – a subliniat primarul comunei Malnaș, Szotyori Angéla. Comuna era prima unitate de administrație teritorială din județul Covasna, care a participat la Programul pilot. În comuna Malnaș, 120 de elevi primesc masă caldă.

„Părinții și copiii, deopotrivă, s-au bucurat și cu siguranță există familii unde au nevoie de acest sprijin. În timpul epidemiei, nu am avut voie să oferim mese calde, dar copiii au primit sandvișuri, le-au și așteptat în fiecare zi”, a precizat Dimény Zoltán, primarul comunei Brețcu, considerând că acest Program merită continuat, pentru că este în beneficiul comunității. În comuna Brețcu este asigurată masa caldă pentru 319 de preșcolari din grădinițele cu program scurt și elevi din clasele 1-8, astfel în județul nostru peste 500 de elevi primesc suport alimentar prin acest program.

La nivel național, 150 unități de învățământ preuniversitar de stat beneficiază de acest Program, elevilor li se acordă, cu titlu gratuit, un suport alimentar, constând într-un pachet alimentar sau într-o masă caldă pe zi, în limita unei valori zilnice de 10 lei/ beneficiar, inclusiv taxa pe valoarea adăugată.

Biroul de presă al Consiliului Județean Covasna

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.