Iepurașul și-a anunțat apariția în Barcani: campania „Coșul cu zâmbete” revine
Ca în fiecare an, în timpul postului Paștelui, Asociația de Tineret „Împreună pentru Barcani" lansează campania „Coșul cu zâmbete în Barcani”. Acțiunea este deja la a V-a ediție, iar cei care pot ajuta prin donații de alimente neperisabile, rechizite, dulciuri sau bani în contul asociației o pot face până pe 15 aprilie.
Organizatorii campaniei transmit că fiecare donație poate aduce bucurie în sufletele celor mai vulnerabili membri ai comunității. Anul acesta își propun să ajungă cu daruri la 50 de persoane.
„În fiecare an, campania «Coșul cu zâmbete în Barcani» aduce un strop de lumină în sufletele celor care au cea mai mare nevoie: bătrânii singuri și copilașii care încă învață ce înseamnă speranța. Este un moment în care noi, ca și comunitate, ne unim forțele pentru a transforma fiecare mic gest într-o mare schimbare. Aceasta este a 5-a ediție a campaniei, iar tu poți face parte din povestea acestei minuni! Prin fiecare donație, prin fiecare pachet oferit, ajutăm ca lipsurile și singurătatea să nu fie decât amintiri, iar zâmbetele să devină realitate.
Fiecare bătrân care va primi ajutorul tău, fiecare copil care va simți că cineva se gândește la el, va învăța ce înseamnă iubirea necondiționată a celor din jur. Nu este mult, nu este greu… e tot ce trebuie pentru a schimba un destin, pentru a face o diferență. În fiecare „Coș cu zâmbete” pune și tu un pic din inima ta”, se arată într-un mesaj pe Facebook al Asociației.
Se pot dona rechizite, alimente neperisabile, dulciuri, dar și sume de bani în contul: RO93 RNCB 0126 1702 2058 0001 (BIC: RNCBROBU; Titular cont: Asociația de tineret împreună P.B), până pe 15 aprilie.
Cei care doresc să se alăture campaniei pot contacta membrii asociației.
„Punctele de colectare sunt de fapt membrii Asociației. Fiecare colectează diverse pentru această campanie”, ne-a spus președinta Asociației de Tineret „Împreună pentru Barcani”, Raluca-Maria Bularca.
Anul trecut, organizatorii și-au propus să ajungă cu daruri la peste 40 de copi, iar acum doi ani la 35 de copii, din 20 de familii.
Sursa foto: Facebook/ Asociația de Tineret Împreună pentru Barcani