ACTUALITATE 9 aprilie 2024

„Coșul cu zâmbete în Barcani”, ediția a IV-a. Cum poți pune zâmbetul pe fața unor copii și vârstnici

de Covasna Media | 1236 vizualizări

Asociația de Tineret „Împreună pentru Barcani” organizează, pentru al patrulea an la rând, acțiunea caritabilă „Coșul cu zâmbete”. Cei care vor să susțină demersul pot dona, până pe 30 aprilie, rechizite și alimente neperisabile. 

În acest an, voluntarii Asociației își propun să ajungă la peste 40 de copii. 

„Ne dorim să împărțim darurile chiar în Vinerea Mare, fiind o zi cu o puternică încărcătură emoțională. Oamenii pot dona alimente neperisabile, dulciuri, dar și rechizite”, a spus, pentru covasnamedia.ro, președinta Asociației, Raluca-Maria Bularca. 

Cei care vor să doneze pot lua legătura cu Raluca-Maria Bularca (număr de telefon: 40 787 891 994) pentru a stabili locul în care pot duce rechizitele sau alimentele neperisabile.

„Copiii au vârste cuprinse între un an și 16 ani, dar pe lângă aceștia, mai avem în vedere și câțiva bunici”, a explicat președinta Asociației care a ajuns cu daruri la peste 100 de copii în ultimii patru ani. 

„A devenit deja o tradiție pentru noi, o tradiție care ne bucură sufletele și sperăm ca această tradiție să continue mulți ani!  Mulțumim tuturor celor care ne sprijină în toate acțiunile noastre”, a mai spus, în final, Raluca-Maria Bularca. 

Și Asociația „Reuniunea Femeilor Ortodoxe” din Întorsura Buzăului a dat startul unei noi campanii de suflet: „Pantofii noi de Paște”. Peste 35 de copii vor primi, cu ajutorul donațiilor din partea comunității, încălțăminte nouă, pentru a împlini o tradiție a zonei în perioada sărbătorilor pascale. 

Foto: Asociația de Tineret „Împreună pentru Barcani” / Facebook

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.