SOCIAL 21 noiembrie 2023

Doar 10 cereri pentru subvenţia de 50 de euro acordată de Primăria Sfântu Gheorghe pentru plata chiriei

de Daniela Luca | 1739 vizualizări

În cadrul programului de subvenţionare a chiriilor adresat tinerilor sub 35 de ani care locuiesc, lucrează sau sunt studenţi în Sfântu Gheorghe, au fost depuse anul acesta doar 10 cereri. Nouă dintre ele au fost eligibile.

În 2021, când s-a lansat programul, s-au înscris șapte tineri, iar dintre aceștia, patru au fost eligibili. În 2022, numărul celor care au aplicat pentru acest sprijin a crescut la 33 (25 eligibili). Anul acesta, dintre cei zece tineri care au aplicat, nouă au obținut finanțare.

„Cred că atunci când am lansat programul, toți cei care erau eligibili se înscriseseră deja. Anul acesta am primit cereri de la tineri care s-au mutat de lângă părinți sau care s-au mutat în Sfântu Gheorghe din alte zone”, ne-a spus consilierul din cadrul Biroului pentru Tineret, Benő Pálma.

Astfel, de la începutul programului, dintre cele 50 de cereri, au fost acceptate 38. Asta pentru că există anumite condiții.

„Pentru a beneficia de acest sprijin, printre altele, solicitantul trebuie să fie major, să aibă maximum 35 de ani la data soluţionării cererii, să aibă domiciliul sau reşedinţa în Sfântu Gheorghe, să fie absolvent de liceu sau şcoală profesională, să aibă un loc de muncă în Sfântu Gheorghe, să aibă un contract de închiriere valabil pe o perioadă de cel puţin 4 luni, înregistrat la ANAF, să nu deţină sau să nu fi deţinut în ultimii 5 ani o cotă-parte mai mare de jumătate dintr-o locuinţă, să nu fie rudă până la gradul IV inclusiv cu proprietarul imobilului de la care închiriază locuinţa şi să nu aibă datorii la bugetul local”,  informează Primăria Sfântu Gheorghe.

Totodată, tinerii care nu sunt studenţi vor beneficia de această facilitate numai dacă au reşedinţa în municipiul Sfântu Gheorghe de minim 6 luni la data depunerii cererii.

Programul de subvenționare a chiriilor este destinat persoanelor sub 35 de ani care locuiesc, lucrează sau sunt studenți în Sfântu Gheorghe. Solicitanții pot primi lunar un ajutor în valoare de 50 de euro pentru plata chiriei, însă suma acordată nu poate depăși 25% din valoarea totală lunară a chiriei.

Autoritățile locale au implementat acest program în urma unei consultări desfășurate de Primărie, în care tinerii din Sfântu Gheorghe au semnalat dificultățile întâmpinate în obținerea unei locuințe. Prin această inițiativă, se urmărește să se contribuie la rezolvarea uneia dintre cele mai semnificative probleme reclamate de tineri. Scopul programului este să ajute la reducerea migrației tinerilor și, în același timp, să faciliteze întoarcerea celor care au plecat pentru muncă sau studii în țară sau în străinătate.

Cererile pentru acordarea subvenţiei se pot depune până în data de 15 a fiecărei luni, la Biroul pentru Tineret al Primăriei, din strada Kőrösi Csoma Sándor nr. 5.  

Sursă foto: Ifjúsági Iroda Sepsiszentgyörgy - Biroul pentru Tineret Sfântu Gheorghe/Facebook

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.