SOCIAL 18 decembrie 2018

Dansatorii din Sfântu Gheorghe, în spectacol caritabil la Arena Sepsi

de Iulia Drăghici - Taraș | 1932 vizualizări

Peste 350 de copiii vor prezenta 20 de dansuri 

Serbarea de Crăciun a copiilor și tinerilor de la Cercul de Dans Modern al Palatului Copiilor de anul acesta se anunță a fi spectaculoasă, memorabilă și deosebită, prin componenta sa caritabilă. Taxa pentru cei care vor să participe este un pachet de dulciuri sau alimente neperisabile, în valoare minimă de 10 lei. Acestea vor ajunge ulterior la copii și familii nevoiașe din zona municipiului Sfântu Gheorghe. Evenimentul are loc joi, 20 decembrie, de la ora 19:00, la Arena Sepsi. Acțiunea are și un invitat special de peste hotare, D'Jack Tchinda, care va prezenta programul Jindafit, la care vor putea lua parte toți cei prezenți.

Ne încântă sufletele sosirea Sfintei Sărbători, care ne dă putere să fim mai buni şi mai generoşi. În atmosfera sărbătorilor ne îndreptăm atenţia asupra oamenilor din jurul nostru şi ne gândim ce am putea oferi celor dragi, celor care sunt importanţi pentru noi. Nu cadourile scumpe dau valoare acestei sărbători, ci ceea ce putem oferi din noi, să găsim puterea de a deveni mai buni, mai înţelegători, să avem parte de multă căldură în suflet, bucurie în inimă şi multă sănătate şi putere de muncă”, ne-a declarat coordonatoarea Cercului de Dans Modern, Molnár Enikő.

În cadrul spectacolului vor urca pe scenă cei peste 350 de copii și tineri înscriși la Cercul de Dans Modern al Palatului Copiilor și vor prezenta 20 de dansuri.

„Scopul principal al evenimentului este ca părinții să vadă dansul copiilor, copiii începători să vadă unde poți să ajungă dacă vin la dans, pe lângă performanțele de concurs și totodată să îi ajutăm pe nevoiași. (...) Sunt copii care au început dansul doar de două luni, dar majoritatea lor sunt membrii grupului Palatul Copiilor de mai bine de șase ani”, ne-au spus organizatorii.

Evenimentul este unul așteptat deopotrivă de părinți, dar și de dansatorii îndrăgostiți de scenă, care abia așteaptă să își expună talentele în fața celor dragi.

Pe data de 20 decembrie de la ora 19:00 va avea loc spectacolul de Crăciun, unde vă vom prezenta coregrafiile noastre la care s-a muncit ore întregi și unde s-a depus mare efort și sacrificiu. Le mulțumim părinților pentru că ne-au sprijinit și au făcut tot posibilul să ajungem unde suntem acum și îi apreciem și respectăm pentru efortul depus. Pentru toate acestea le mulțumim și coregrafilor Molnár Enikő și Cosma Levi Lennon pentru sprijinul lor și că au putut face din noi ceea ce suntem acum și pentru faptul că au încredere în noi. Sperăm ca cei care vor fi prezenți în seara de spectacol, să ajute și copii nevoiași, prin a dona câte un pachețel cu dulciuri, acestea considerate ca bilete de intrare. Dansul pentru mine înseamnă mai mult decât TOTUL și nu mă voi opri niciodată”, a declarat pentru Observatorul de Covasna, Denisa Cernescu, membră a trupei „Love to Dance” de la Palatul Copiilor.

Beneficiarii pachetelor, familii nevoiașe din Sfântu Gheorghe și împrejurimi

În ultimii ani, serbarea dansatorilor a fost un prilej de a strânge donații, astfel că activitatea nu este o noutate. Tot ca în alți ani, cadourile strânse vor ajunge în perioada următoare la familii nevoiașe din reședința de județ și nu numai, spun organizatorii evenimentului.

„Unde putem o să mergem. Eu în fiecare an merg, dar îmi place mai mult să ajut familii sărace, pentru că în cazul copiilor din instituții, cum e și Sing Sing, mereu primesc ajutoarea de Crăciun, dar sunt multe familii care nu primesc de nicăieri. O să ajutăm și persoane din jurul orașului, nu numai din Sfântu”, ne-a mai spus Molnár Enikő.

Încălțăminte specială pentru cei care vor să fie parte din eveniment

Invitatul special de peste hotare, D'Jack Tchinda Jindafit va veni la eveniment pentru a anima atmosfera între dansatori și participanții.

„D'Jack a mai fost la noi anul acesta și ne-a plăcut foarte mult, așa că  am invitat pe cineva care poate face evenimentul interactiv și ușor, astfel încât toată lumea să poată să se bage la dans”, ne-a mai declarat Molnár Enikő.  

Acesta a subliniat totodată că spectatorii care vor să ia parte cum se cuvine la acțiune trebuie să își aducă neapărat papuci de schimb, pentru că fiecare trebuie să se supună regulilor propuse de gazdele evenimentului, administratorii Arenei Sepsi.

Evenimentul este organizat de Palatul Copiilor Sfântu Gheorghe, Asociația „Love to Dance” și Kiwanis, care au alături o serie de parteneri, printre care și Primăria Sfântu Gheorghe.

Dansatorii de la Palatul Copiilor din Sfântu Gheorghe sunt deja renumiți pentru rezultatele lor obținute la fiecare participare, iar premii câștigate la aproape fiecare competiție la care se prezintă sunt doar o reconfirmare a muncii foarte bune pe care aceștia o fac.

Cea mai recentă performanță este cea obținută la concursul Internațional „Revolution Dance Cup” din Tiszavasvár (Ungaria), unde au participat 41 de dansatori, cu 10 producții de dans. Concursul, derulat timp de două zile, a strâns peste 1.500 de dansatori cu 189 de producții. Rezultatele covăsnenilor s-au materializat în opt medalii de aur, două de argint și cinci premii speciale, printre care și cel pentru „Cea mai bună școală de dans”.

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.