SOCIAL 5 februarie 2019

Covăsnenii ajută o fostă sportivă să meargă din nou

de Daniela Luca | 1952 vizualizări

Sfântu Gheorghe va scrie un capitol în povestea Mártei

Asociația pentru tineret HÁRIT, alături de mai mulți parteneri se alătură unei campanii umanitare care are ca scop ajutorarea unei tinere din municipiul Sfântu Gheorghe, imobilizată în scaun rulant în urma unui accident cu bicicleta. Astfel, reședința județului Covasna va fi în 16 februarie gazda unui eveniment caritabil prin care se dorește strângerea de fonduri necesare pentru a-i îndeplini Mártei Cârsteanu-Dombi dorința cea mai mare: să meargă din nou! Evenimentul va avea loc începând cu ora 12:00, la Sala Sporturilor „Szabó Kati” din reședința de județ.

Asociația pentru tineret HÁRIT, alături de atleta Balázs Vera, îi provoacă pe toți cei care doresc să-i ofere o rază de speranță tinerei aflată în impas, să participe la evenimentul de sâmbătă, 16 februarie.

Sportiva care a participat la un cunoscut show TV, Balázs Vera, va avea un discurs în limba maghiară despre experiența pe care a trăit-o în cadrul emisiunii, dar și despre nutriție, mișcare, ambiție și perseverență. Pe lângă asta, ea  va susține un antrenament de grup pentru toți cei prezenți.

Participanții vor avea posibilitatea să doneze sume de bani la finalul evenimentului pentru Cârsteanu-Dombi Márta, tânăra mămică din Sfântu Gheorghe, pusă la încercare de soartă.

La finalul acțiunii, cei prezenți vor avea posibilitatea să o vadă pe Márta într-un filmuleț în care ea își va spune povestea și le va mulțumi tuturor celor care vor împărți din puținul lor pentru a-i readuce zâmbetul pe buze.

„Acțiunea din 16 februarie are ca prioritate promovarea sportului și a vieții sănătoase. Organizatorii au fost atât de amabili, încât ne-au căutat auzind povestea Mártei, spunând că  vor s-o ajute. Este un lucru foarte generos din partea lor și indiferent de suma obținută suntem foarte recunoscători pentru gest”  ne-a spus soțul Mártei, Cârsteanu-Dombi András.

„Suntem responsabili unii pentru alții”

Inițiatorul acțiunii, președintele Asociației de tineret HÁRIT, Kelemen Szilárd, spune că a aflat despre cazul Mártei la sfârșitul anului trecut și a decis atunci să-și adune toate forțele pentru a putea oferi o mână de ajutor.

 „Noi ca asociație de tineret mereu susținem sportul și ne-am gândit să facem ceva caritabil, ceva bun pentru Márta. Eu am aflat în decembrie despre situația Martei și astfel am decis să o invităm pe Balázs Vera la Sfântu Gheorghe. Ea va povesti publicului cum a reușit să participe la acel show și va susține un antrenament pentru cei prezenți. După ce se termină antrenamentul vom organiza o strângere de fonduri pentru Márta. Nu știu prea multe detalii despre accident, dar ceea ce contează este că vorbim despre un sportiv, despre o mamă tânără care nu poate să meargă. Măcar cu atât să o ajutăm pentru că nu se știe niciodată când o să ajungă cineva în această situație și atunci suntem responsabili unii pentru alții și să ajutăm cu ce putem. Până se va aduna suma necesară mai este mult. Nu știm cât o să adunăm cu evenimentul nostru, dar cert e că dorim  să ajutăm”, ne-a spus președintele Asociației de tineret HÁRIT, Kelemen Szilárd.

O decizie care le-a schimbat viața

La începutul anului trecut, Cârsteanu-Dombi Márta, tânăra mamă din Sfântu Gheorghe, stabilită în Germania, împreună cu soțul ei András, au încheiat o înțelegere. Conform acesteia, în noul an partenerul trebuia să-i îndeplinească dorința celuilalt.

Adeptă a unui stil sănătos de viața, activă și mereu în formă, ea a acceptat fără ezitare provocarea curajoasă a soțului. Participarea la una dintre cele mai cunoscute curse de triatlon din lume „Ironman 70.3” nu era doar o oportunitate pentru cei doi de a-și testa limitele împreună, ci și o posibilitate  pentru Márta să-și reintre în formă după ce a născut-o pe fetița lor, Petra.

Sportiva ambițioasă nu știa însă că soarta îi pregătea o încercare cumplită. Viața ei s-a schimbat radical în septembrie 2018, când în cadrul competiției a suferit un accident cu bicicleta și s-a lovit cu spatele de un copac. La doar 33 de ani, tânăra a rămas imobilizată într-un scaun rulant.

Dintr-o dată, de la o persoană activă care înota, mergea pe bicicletă și alerga, ea a devenit o persoană pentru care statul în șezut, îmbrăcatul sau dușul reprezintă o provocare.

„În timpul concursului, într-o curbă,  ea s-a lovit cu spatele de un copac, dar din păcate nu am văzut acel moment, iar ea nu își amintește mare lucru. Diagnosticul pus este paraplegie, dar mai există încă niște conexiuni, de aceea pe noi aproape toți doctorii ne-au sfătuit să reacționăm cât mai repede la orice tratament de reabilitare”, ne-a spus soțul tinerei.

Cât costă o speranță?

Márta nu și-a pierdut niciodată speranța că se va vindeca și luptă pentru ca într-o zi să poată alerga din nou, alături de fiica ei. Speranța costă mult, spune soțul tinerei, care a inițiat pe rețelele de socializare o campanie de strângere de fonduri - „Ajut-o pe Márta să stea în picioare din nou”. Intervenția pentru care e nevoie de o sumă mare de bani, presupune implantarea unui dispozitiv special în coloana vertebrală care o va ajuta să-și recapete sensibilitatea.   

Costurile operației sunt uriașe: peste 150.000 de euro. Cu toate că au donat peste 1.500 de oameni, suma nu este completă, iar timpul care se scurge este prețios pentru Márta.

Tot în cadrul campaniei de strângere de fonduri, artista din Sfântu Gheorghe, Bálint Betty, și-a oferit pictura numită „Dorința” pentru vindecarea Mártei. Pictura a fost licitată pe rețelele de socializare cu aproape 1.000 de euro, iar cel care a câștigat licitația, deși a plătit suma promisă, a cedat tabloul celuilalt participant. Astfel, suma aproape s-a dublat.  

Cei care nu pot ajunge la eveniment, dar vor totuși să doneze din puținul lor pentru a sprijini visul Mártei pot să o facă prin donații în banii la conturile următoare:

Paypal: marta.dombi@yahoo.com

Euro: MARTA CARSTEANU-DOMBI DE57700202700015034503

RON: CARSTEANU DOMBI ANDRAS RO32UGBI0000522008328RON.

Sursa foto: Facebook

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.