SOCIAL 20 septembrie 2021

Com’ON Sepsi: termenul de vot a fost prelungit

de Covasna Media | 937 vizualizări

Există o comunitate în spatele fiecărui program care este realizat cu succes. Proiectele care obțin cele mai multe voturi din partea locuitorilor din Sfântu Gheorghe vor fi premiate în cadrul programului participativ a tinerilor Com’ON Sepsi. O parte din problemele tehnice întâmpinate în perioada de votare au fost eliminate, astfel organizatorii au prelungit termenul de votare: locuitorii orașului vor putea alege cele 10 proiecte preferate până pe 26 septembrie, ora 24.

Cu ajutorul comunității au fost identificate mai multe probleme tehnice în cursul procesului de vot. Cea mai neplăcută dintre acestea ceea ce împiedica autentificarea prin platforma Facebook de pe anumite dispozitive a fost soluționată cu ajutor venit din partea, prin urmare cei care nu au avut acces la procesul de vot pot participa și ei la alegerea celor mai bine inițiative. Încă se mai lucrează la înlăturarea celorlalte erori mai mici, însă acum aplicația de vot este accesibilă de pe orice dispozitiv.

În cea de-a treia ediție a programului, tinerii cu vârste între 14 și 35 de ani au putut aplica pe teme precum comunitate, stil de viață, mediu de viață, cunoștințe și creație. Se poate spune că inițiativa din 2021 este de succes, deoarece tinerii din Sfântu Gheorghe au depus aproape 50 de idei creative. Proiectele includ, de asemenea, sugestii pentru evenimente care reînvie și păstrează obiceiurile populare, serii de programe concepute pentru persoanele în vârstă, soluții care face mai ușor viața a persoanelor cu dizabilități, metoda de schimbări ale stilului de viață, concerte, ateliere creative și programe pentru mame și copii. Între inițiatori putem găsi și câteva care s-au întors și în anul aceasta.

Fondul de premiere care sprijină programe culturale, sociale și alte programe creative este 83.200 lei, din care 32 de inițiative vor fi sprijinite. Toate inițiativele trebuie să fie deschise și gratuite și trebuie implementate în perioada septembrie-noiembrie 2021.

Locuitorii orașului au șansă pentru a vota la proiectele lor preferate până la 26 septembrie, ora 24 și astfel, să își exprimă sprijinul! Oricine cu cont activ pe Facebook, care trăiește, lucrează sau studiază, sau provine din Sfântu Gheorghe pot participa la votul online. Fiecare rezident poate vota pentru un total de 10 proiecte. Fiecare vot contează! Cu aceste proiecte putem face viața orașului nostru mai colorată, și în plus aceste voturi le oferă o șansă viselor ale multor tineri.

Deoarece unele dintre problemele de vot au fost remediate cu succes de către organizatori, acum este posibil să votăm mai ușor. Dacă în timpul votării apar probleme, organizatorii au publicat informații suplimentare despre procesul de vot pe https://comonsepsi.ro/, iar au pregătit un scurt articol cu cele mai frecvente probleme tehnice. Dacă apar și alte probleme care nu sunt explicate pe pagina de Com’ON Sepsi, exista un formular pentru raportarea acestor probleme. 

Com’ON Sepsi se realizează cu sprijinul financiar al Primăriei și Consiliului Local Sfântu Gheorghe și Banca Comercială Română (BCR), fiind organizat de Asociația Culturală și de Tineret Prospero în parteneriat cu Grupul PONT.

(Sursa: comunicat organizatori)

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.