SOCIAL 13 iunie 2023

Colectă de sânge de Ziua Mondială a Donatorului, la Sepsi Value Centre

de Daniela Luca | 999 vizualizări

Cei care vor trece miercuri pe la Sepsi Value Centre din Sfântu Gheorghe vor avea ocazia să facă, pe lângă cumpărături, și o faptă bună. Centrul de Transfuzie Sanguină Sfântu Gheorghe organizează o colectă, între orele 9:00 și 14:00, cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge. Sunt bineveniți, evident, și cei care își vor face drum la centrul comercial special pentru această ocazie.

„Miercuri, 14 iunie 2023, cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge, colecta se va desfășura la Sepsi Value Centre, între orele 9:00 și 14:00, unde vă așteptăm cu cârnați proaspeți prăjiți și apă de Biborțeni”, transmit, pe pagina de Facebook, reprezentanții Centrului de Transfuzie Sanguină (CTS) Covasna.

Pot dona sânge toate persoanele cu vârste între 18 și 60 de ani, care au peste 55 de kilograme și care îndeplinesc anumite condiții: stare bună de sănătate (fără boli cronice sau medicamente luate în ultima săptămână); mic dejun şi lichide (apă, ceai, cafea, lapte) servite înainte de donare (obligatoriu!); interzis consumul de băuturilor alcoolice cu 48 ore înainte de donare; interzis fumatul două ore înainte şi după donare.

Site-ul campioninsanatate.ro notează că există și câteva contraindicații temporare de donare, cum ar fi proceduri chirurgicale recente (endoscopie, tatuaje, piercing), perioada menstruației și trei zile după încheierea acesteia, boli infecțioase sau virale, temperatură, antibiotice, simptome de herpes și două săptămâni după dispariția acestuia, perioada de sarcină și șase luni după naștere sau avort, dar și călătorii în țări cu o situație epidemiologică specială.

A fi donator de sânge este un exemplu de altruism și o dovadă că îți pasă de semenii tăi, de sănătatea și bunăstarea societății, arată aceeași sursă. Donatorii nu numai că fac posibilă efectuarea multor investigații chirurgicale riscante, dar contribuie și la salvarea vieților omenești.

În Suedia, există un sistem prin care donatorii primesc SMS-uri de fiecare dată când sângele lor salvează o viață.

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.