Campanie de donare de alimente în 10 magazine din județ
Cumpărătorii pot ajuta persoanele care îndură foamea în această perioadă
Fundația Comunitară Covasna și Asociația Salvatore au dat startul unei campanii de strângere de alimente pentru ajutorarea persoanelor nevoiașe care îndură foamea. Începând de miercuri, 1 aprilie, în magazinele Bertis din orașele Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc și Covasna vor fi amplasate coșuri în care cumpărătorii vor putea dona produse alimentare. Inițiatorii campaniei spun că se vor asigura că acestea vor ajunge la oamenii care au cea mai mare nevoie de sprijin în această perioadă.
Programul se va derula atâta timp cât este în vigoare starea de urgență, iar clienții din cele 10 magazine din Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc și Covasna sunt rugați să pună în coșuri orice produs care ar putea fi de folos unei persoane care nu are posibilitate să își cumpere alimente. Voluntarii de la Asociația Salvatore, cu experiență de peste patru ani în astfel de campanii, vor colecta și vor ține evidența alimentelor donate în magazine, iar apoi le vor livra la familiile și persoanele nevoiașe.
Cei care cunosc astfel de cazuri, pot apela la numărul de telefon 0 758 629 919.
Directorul Fundației Comunitare Covasna, Bereczki Kinga, ne-a spus că și alte unități comerciale se pot alătura acestei inițiative care, printre altele, are și scopul de a minimiza consecințele negative pe care le poate avea lipsa veniturilor.
„Dacă sunt și alte unități care vor să se alăture programului, noi suntem deschiși, deci putem lărgi această rețea. Deocamdată facem la Bertis pentru că suntem parteneri de mulți ani și putem să ne organizăm în scurt timp. Am primit niște telefoane de la persoane care solicitau ajutorul nostru. Familii care au rămas fără niciun fel de venit, oameni care de obicei trăiesc din mila altora și în aceste condiții de restricționare nu au cum să ajungă la alimente și pur și simplu le este foame. Ei ne-au cerut să îi ajutăm și atunci a pornit această inițiativă. Prin acest program încercăm să prevenim și consecințele neplăcute care ar putea deriva din această situație. Avem deja una sau două familii care intră pe listă. Totul depinde de bunăvoința oamenilor pentru că nu va sta nimeni acolo. Va fi un coș pregătit cu o plăcuță și oamenii vor ști pentru ce sunt. Este o responsabilitate și față de comunitate cumva să rezolvăm această problemă, pentru că ar putea să aibă consecințe foarte neplăcute, unii încep să fure, să intre în casele oamenilor și astfel încercăm să prevenim această situație. Sperăm că oamenii se vor sensibiliza și vor înțelege importanța acestui lucru”, ne-a spus Bereczki Kinga.
Aceasta a precizat că fiecare caz în parte va fi verificat, astfel încât voluntarii să se asigure că alimentele ajung la acele persoane care trăiesc sub pragul sărăciei. Bereczki Kinga spune că prin această campanie se dorește asigurarea alimentelor pentru aceste familii nevoiașe pe întreaga perioadă de criză provocată de răspândirea coronavirusului.