SOCIAL 8 martie 2018

Au fost alese proiectele pentru Licitația Civilă de la Târgu Secuiesc

de Iulia Drăghici - Taraș | 828 vizualizări

Juriul a avut de ales trei din cele 21 de proiecte înscrise

Licitația Civilă de la Târgu Secuiesc, inițiată și coordonată de Fundația Comunitară Covasna, a încheiat selecția pentru evenimentul de strângere de fonduri din 26 martie. Trei din cele 21 de proiecte înscrise au fost selectate pentru a fi sprijinite, într-un cadru organizat, de oamenii din comunitate.

Apelul Licitației Civile din Târgu Secuiesc a fost primit cu interes atât de organizațiile locale, cât și de cele din județ. 21 de proiecte au fost înscrise, dar marți, 6 martie, trei dintre acestea au fost selectate să participe la marele eveniment de strângere de fonduri de la sfârșitul lunii.

„Ieri au fost evaluate proiectele înscrise, în final au ieșit rezultatele; sunt trei proiecte nominalizate la licitație. În evaluare a contat foarte mult, pe lângă faptul că sunt inițiative bune, proiecte valoroase, și faptul că trebuie să aibă un caracter specific, în acord cu caracterul acțiunii de strângere de fonduri cum este licitația civilă. Deci, să fie un suport al comunității. Așteptăm și donații individuale, așa că am ales proiecte de care beneficiază toată comunitatea”, a declarat miercuri directorul executiv al Fundației Comunitare Covasna, Bereczki Kinga.

Potrivit acesteia, dintre cele 21 de proiecte înscrise, trei au fost din Sfântu Gheorghe, unul din Covasna și restul din Târgu Secuiesc. Proiectele au fost evaluate de un juriu format din trei membri: câte un membru de la fundațiile HKA și Wegener Pro Sanitate, precum și un membru neutru.

Cele trei proiecte câștigătoare sunt: Creație în spațiu/Asociația CsomóPont, Tabără Internațională de Ceramică Tg. Secuiesc/KreaKids Studio, Marcă înregistrată/Asociația Pro Pectus.

„Toate proiectele selectate sunt din Târgu Secuiesc. Asociația KreaKids a primit intrare la licitație- ei au venit cu un proiect de tabără internațională de ceramică; deci o să fie o tabără de 4 zile organizată la Târgu Secuiesc, la care sunt invitați participanți din diferite părți ale țării, dar și din străinătate – olandezi, din Franța etc. deci o să fie o tabără internațională, prin care și schimbul cultural și în ceea ce privește tematica- ceramica- va fi foarte interesant. A mai intrat în licitație un proiect lansat de către un grup de creatori, de experți- arhitecți, experți în construcții, oameni de specialitate, care s-au înscris la licitație cu un proiect de realizare a unei sculpturi așezate pe domeniul public, o sculptură a lui Molnár Józsiás, o personalitate care a trăit în secolul al XIX-lea, la Târgu Secuiesc, a fost un filantrop, a contribuit foarte mult la comunitatea locală și există un parc ce poartă numele său și în parcul respectiv ar dori să așeze o statuie. În realizarea statuii ar dori să implice toată comunitatea. Cel de-al treilea proiect selectat este o inițiativă a Asociației Pro Pectus, care se ocupă cu activități extrașcolare pentru copii, dar în special pentru copii cu condiții dezavantajate. Acest proiect vizează lansarea unui program de asistență specializată pe asigurarea de consultanță pentru mămici cu nou–născuți. Am avut un astfel de serviciu social cu 10 ani în urmă, care din păcate s-a desființat, nu mai există, dar a rămas această nevoie din partea mămicilor, care după perioada de naștere, în primele săptămâni, au nevoie de încurajare, au nevoie de sfaturi, de servicii profesionale; astfel, asociația inițiază pregătirea a 30 de persoane în acest domeniu de activitate, printr-un curs acreditat oficial”, a mai explicat directoarea Fundației Comunitare.

Licitația va avea loc la Târgu Secuiesc, pe 26 martie, la Casa de Cultură din municipiu.

Pe lângă cele trei proiecte selectate să intre în licitația publică, alte patru dintre cele înscrise vor primi premiu special. Două vor fi sprijinite de Fundația Wegener Pro Sanitate, una de Fundația Comunitară și încă unul de Rotary Club Tg. Secuiesc. Proiectele selectate vor fi anunțate la eveniment de către organizatori.

„Ne așteptăm să avem și anul acesta la fel de mare succes ca și anul trecut. A fost un interes mare din partea organizațiilor civile și asta se explică cu rezultatele foarte bune ale licitației de anul trecut. Atunci s-au strâns în jur de 27.000 de lei pentru trei proiecte, deci s-au triplat de fapt bugetele planificate inițial. Așadar, asta a stârnit  interes în rândul ONG –urilor și ca urmare, evenimentul de la Târgu Secuiesc a ieșit din zona locală și a devenit un eveniment la nivel de județ, pentru că au aplicat și organizații civile din alte zone – și de la Sfântu Gheorghe și de la Covasna, deci există un interes destul de mare pentru acest eveniment”, a încheiat directorul executiv al Fundației Comunitare Covasna, Bereczki Kinga.

Anul trecut, la prima ediție a Licitației Civile din Târgu Secuiesc, programul de povești al Asociația Antanténusz a primit 6.850 lei, cursurile de pregătire pentru prim ajutor ale Asociației Salvatore – 10.600 lei, realizarea locului de joacă pentru căței al Asociației Benji – 8.250 lei.

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.