SOCIAL 13 noiembrie 2023

Aproximativ 1.000 de semnături pentru trecerea Casei de Cultură din Sfântu Gheorghe în proprietatea oraşului

de Agerpres | 527 vizualizări

Petiţia pentru transferarea Casei de Cultură a Sindicatelor din Sfântu Gheorghe în proprietatea municipalităţii, lansată săptămâna trecută de Primărie, a fost semnată până acum de aproximativ 1.000 de persoane, au anunţat, vineri, autorităţile locale.

În petiţie se arată, printre altele, că situaţia juridică a Casei de Cultură, care e închisă de mai mulţi ani, este „departe de a se lămuri în instanţele de judecată”, iar clădirea abandonată reprezintă „un real pericol public”, întrucât a devenit un loc de întâlnire a persoanelor care consumă alcool şi droguri, precum şi al unor persoane fără adăpost.

„Aproape 1.000 de persoane au semnat deja petiţia lansată vinerea trecută pentru transferarea Casei de Cultură a Sindicatelor în proprietatea municipiului Sfântu Gheorghe. Prin aceste semnături vrem să subliniem faptul că locuitorii din Sfântu Gheorghe susţin ca oraşul să fie proprietar al clădirii abandonate, dărăpănate şi deja periculoase - doar aşa putem interveni asupra ei, să o reparăm şi să o renovăm şi să redăm comunităţii acest imobil care a cunoscut şi zile mai bune”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Primăriei.

În petiţie se mai menţionează, printre altele, că terenul pe care se află imobilul este proprietatea statului român, dar clădirea, a cărei construcţie a fost autorizată în 1970 de către Consiliul Popular Judeţean Covasna la cererea Consiliului Judeţean al Sindicatelor Covasna, a fost intabulată în 1974 printr-o hotărâre de guvern pe o perioadă nedeterminată şi dată în folosinţă gratuită Uniunii Generale a Sindicatelor din România (UGSR).

„În acest moment, situaţia juridică a acestei clădiri este că proprietar este statul român, iar dreptul de folosinţă este al Asociaţiei Naţionale a Caselor de Cultură a Sindicatelor din România (ANCCSR). Cu toate acestea, ANCCSR consideră că are nu numai dreptul de a folosi clădirea, ci şi dreptul de proprietate, motiv pentru care a dat statul în judecată. Acest proces este încă în curs de desfăşurare şi, printre altele, împiedică Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe să preia clădirea prin acţiune în justiţie”, precizează autorităţile locale.

Casa de Cultură a Sindicatelor din Sfântu Gheorghe, inaugurată în anul 1975, şi-a încetat activitatea în urmă cu aproape zece ani, după ce Primăria i-a blocat conturile pentru neplata impozitelor la bugetul local şi a pus sechestru pe imobil şi pe terenul aferent.

Ulterior, autorităţile locale au solicitat insistent Guvernului să accepte transferarea imobilului în proprietatea oraşului pentru a putea fi repus în circuitul public, dar demersurile, prezentate la finalul petiţiei, au rămas fără rezultat.

Petiţia a fost lansată la o săptămână după ce clădirea Casei de Cultură a Sindicatelor a fost grav afectată de un incendiu, izbucnit în sala mare de spectacole, care a distrus aproximativ 1.500 de metri pătraţi, adică o treime din suprafaţa acesteia.

Reprezentanţii ISU Covasna au afirmat că incendiul ar fi fost provocat intenţionat, iar Poliţia a demarat cercetări în acest caz.

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.