SOCIAL 2 iunie 2020

Aproape 160 de pachete cu medicamente au fost livrate la domiciliu pentru persoanele vârstnice

de Covasna Media | 1535 vizualizări

În ultimele două luni, medicii stomatologi au acoperit un total de 580 de kilometri în procesul de livrare a medicamentelor la domiciliu

De la 1 iunie, a fost suspendat serviciul oferit de Primăria Sfântu Gheorghe pentru preluarea și livrarea medicamentelor în Sfântu Gheorghe. După ridicarea stării de urgenţă, în ultimele două săptămâni au fost semnificativ mai puține solicitări pentru acest serviciu în rândul vârstnicilor.

Serviciul a început pe 23 martie, iar de atunci aproape 160 de pachete de medicamente au fost livrate persoanelor în vârstă de peste 65 de ani în Sfântu Gheorghe. Medicamentele au fost preluate din farmacii și duse acasă de patru medici stomatologi de la cabinetele şcolare din oraş.

După cum am anunţa deja, de la sfârșitul lunii martie Primăria Sfântu Gheorghe a asigurat înlocuirea și livrarea medicamentelor pe bază de reţetă persoanelor cu vârsta peste 65 de ani, cu dizabilități sau în izolare.

Pe parcursul serviciului, care a durat mai mult de două luni, au fost preluate aproape 100 de rețete, iar în alte 52 de cazuri, medicamentele contra-cost au fost livrate în locuințe pentru persoanele în vârstă și cele aflate în izolare la domiciliu. Medicii stomatologi şcolari au purtat peste 370 de conversații telefonice cu persoanele solicitante.

Unde a fost necesar, medicii stomatologi au mers și la medicii de familie pentru a prelua rețeta scrisă, iar după preluarea medicamentelor, le-au livrat la domiciliu, acoperind un total de 580 de kilometri.

Măsurile au fost luate pentru a preveni răspândirea coronavirusului și pentru a proteja persoanele în vârstă care nu-și puteau părăsi locuințele.

Primăria Sfântu Gheorghe le mulţumeşte medicilor stomatologi şcolari pentru că au jucat un rol important în a ajuta persoanele în vârstă, punându-şi la dispoziţie timpul și energia.

(Primăria Sfântu Gheorghe)

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.