SOCIAL 15 noiembrie 2018

Apel pentru „spiridușii lui Moș Nicolae”: donații de haine groase pentru copiii săraci

de Iulia Drăghici - Taraș | 1128 vizualizări

Campania își propune să ajute mai mulți copii cu vârste între 3 și 12 ani din zona Întorsurii Buzăului

Pentru că frigul nu iartă pe nimeni și pentru că bucuria de a dărui este nemăsurabilă, o nouă campanie umanitară a luat naștere în zona Întorsurii Buzăului. Persoanele care vor să devină „spiridușii lui Moș Nicolae”, respectiv care vor să se alăture inițiativei de strângere de dulciuri, haine de iarnă și încălțăminte pentru copiii săraci au ocazia să facă acest lucru până în 30 noiembrie.

Strângem hăinuțe groase, piese de lenjerie, încălțăminte și dulciuri pentru copilași între 3 și 12 ani. Asta e foarte important. Să fie doar pentru aceste vârste”, a declarat, pentru OBSERVATORUL DE COVASNA, inițiatoarea campaniei, Ana Maria Florea.

Campania se derulează în perioada 10 - 30 noiembrie a.c.. După această dată, bunurile vor fi sortate și puse în pachețele, iar pe 6 decembrie, de Moș Nicolae, cadourile vor fi livrate copiilor care înfruntă iarna din Întorsura Buzăului fără să aibă măcar șosete în piciorușe.

Cei care doresc să facă donații, pot să o contacteze pe inițiatoarea programului, Ana Maria Florea atât pe Facebook, precum și la numărul de telefon 0744870934.

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.