Text primit la redacția „Observatorul de Covasna”. Scris de Cserr Anton

Dacă m-ar întreba cineva când am fost cel mai fericit om, atunci i-aș răspunde: „Acum 39 de ani, în vara anului 1969”.

În vara respectivă am primit o vizită din depărtări de la neamuri, pe când eram contabil, responsabil cu biroul de muncă și salarii la Sanatoriul T.B.C. din Turia.

La o jumătate de oră de mers pe jos pe potecile de lângă Sanatoriu, respectiv prin munții Bodocului, exista o grotă sulfuroasă. Prin apropiere se află și Cetatea Balvanyos, ultima cetate păgână, - Tușnad Băi și Lacul Sfântu Ana, singurul lac vulcanic din Europa.

Mergeam deci, împreună cu neamurile sosite din depărtări, pe potecă la grota sulfuroasă, când auzim o voce de femeie, venind dinspre intrarea în grotă. „Ajutor! A.... s-a sinucis!”.

Fiind aproape, m-am grăbit să ajung acolo. O fată, de circa 18 ani îmi spune că prietenul ei a intrat în grotă și s-a sinucis. Am ajuns la gura grotei, mi-am tras suflarea și am intrat în grabă în grota sulfuroasă, unde, de-a lungul timpului, s-au întâmplat multe sinucideri fie din cauza bolilor incurabile, fie din dragoste.

Respectivul A...., om căsătorit, în vârstă de 30 de ani, cu doi copii, s-a hotărât să își ia viața, alături de iubita sa de 18 ani.

L-am scos pe A... din grotă, dar din cauza suflului inhalat s-a înnegrit. L-am adus la aer și i-am făcut respirație artificială în încercarea de a-l readuce la viață. Între timp, am trimis pe cineva la Spital, să aducă aparatul de oxigen și să pregătească salvarea pentru o eventuală deplasare la spitalul din Târgu Secuiesc.

În timpul când încercam să îl salvăm pe bărbat, fata, crezând că iubitul ei a murit, a fugit și ea în grotă să se sinucidă. Am alergat după ea și cu forța am reușit să o scot din grotă, dar a cedat când i-am spus că A... trăiește.

După ce a sosit medicul de la Sanatoriu cu aparatul de oxigen, am aflat că am salvat nu doar fata de 18 ani, ci și pe bărbatul de 30 de ani, tatăl a doi copii.

Eram foarte obosit, dar atunci m-am gândit ce înseamnă frica.

Pe timpul când făceam stagiul militar la parașutiști din Buzău simțeam frica la fiecare săritură din avion. Mi-am dat seama că frica e ceva normal și că există în fiecare om, dar că e mai bună decât fuga de răspundere față de familie și de viață.

După ce l-am salvat, lui A... i-a părut rău că a făcut acest gest și s-a întors la familia lui. Fata de 18 ani și-a dat și ea seama că A... nu e singurul bărbat din lume și că poate să-și găsească pe altcineva pentru toată viața.

Am salvat două vieți și pot să spun că sunt fericit. Nu știu de ce la preoți li se spune că sunt Preafericiți. Probabil ei au salvat mai multe vieți.

Cserr Anton