SOCIAL 22 septembrie 2014

Alimentele viitorului: Pâine şi lapte tratate cu ultraviolete - lege europeană

de Covasna Media | 666 vizualizări

Parlamentul European readuce în discuţie alimentele noi, adică cele produse în urma unor tehnologii de ultimă generaţie. Ultima dată, parlamentarii au renunţat la modificarea legislaţiei referitoare la aceste alimente din cauza disputelor pe marginea mâncării din carnea animalelor clonate. Pe viitor este posibil să cumpărăm lapte şi pâine tratate cu ultraviolete.

Comisia de Agricultură şi Dezvoltare Rurală din cadrul Parlamentului European reia săptămâna aceasta o discuţie abandonată în urmă cu 6 ani, legată de alimentele noi (nano alimente), adică acele produse realizate prin tehnologii de ultimă generaţie. Atunci, proiectul de Regulament prin care se dorea actua­lizarea legislaţiei din 1997 din acest domeniu, a fost abandonat la a doua citire pentru că parlamentarii nu au ajuns la un consens asupra mâncării realizate din carnea animalelor clonate.

Ce se doreşte

Noua propunere urmărește simplificarea procedurii de autorizare şi clarifică definiția alimentelor noi, inclusiv noile tehnologii care au un efect asupra alimentelor. De asemenea, ea introduce o evaluare a siguranței mai rapidă pentru alimentele tradiționale provenite din țările terțe care au un istoric de utilizare alimentară în condiții de siguranță.

Criteriile generale pentru definiția alimentului nou rămân însă neschimbate: „alimentele noi sunt produse alimentare și ingrediente ali­mentare care nu au fost consumate în UE la un nivel semnificativ înainte de intrarea în vigoare (15 mai 1997) a regulamentului actual privind alimentele noi”.

Alimente tratate cu ultraviolete

În momentul de faţă, potrivit datelor publicate de Comisia Europeană, există zeci de alimente noi care aşteaptă aprobarea Comisiei pentru a putea fi comercializate pe piaţa comună. Altele au fost deja autorizate în timp ce unele au fost interzise. Spre excemplu, pe lista de aşteptare se află ingrediente precum mai multe tipuri de microalge (Nannochloropsis gaditana sau Tetrasemilis chuii), ulei de coriandru sau ulei de crustacee. Totodată, printre produsele introduse recent pe lista de aşteptare a autori­zaţiei se numără şi o serie de alimente tratate cu ultraviolete printre care drojdia, pâinea sau laptele.

(economica.net)

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.