SOCIAL 8 august 2018

Agenția pentru Protecția Mediului și a oamenilor necăjiți

de Iulia Drăghici - Taraș | 1203 vizualizări

Angajații APM Covasna au strâns bunuri și bani, pe care le-au donat unei familii din Dobârlău, afectată de inundații

Angajații Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Covasna au fost marți la Dobârlău, dar nu oricum, ci cu „desaga” plină. În urma unei campanii umanitare derulate la nivelul instituției, aceștia au strâns bunuri și bani pe care le-au donat unei familii nevoiașe din comună, a căror gospodărie a fost înghițită de ape la inundațiile din 30 iunie.

Pături, plăpumi, prosoape, obiecte de uz casnic, bani și altele au ajuns marți dimineața la familia lui Ioan Popica, în vârstă de 87 de ani, din comuna Dobârlău. Cea mai neagră zi din  istoria localității i-a prins pe cei doi bătrânei, pe bunicul Ioan și soția lui, cu apa până la brâu, fiindu-le afectate atât casa, dar și șura, unde aveau depozitate furajele pentru cele câteva animale ale familiei.

„Au avut o jumătate de metru apa în curte. M-a surprins faptul că deși acești oameni aveau vârste înaintate, aveau în grajd două vaci și un porc. Preocuparea bătrânei era că nu știa ce va face la iarnă pentru că tot ce a avut cosit de pe câmp a fost năpăstuit de ape. Colegii mei și cu mine am strâns o sumă de bani pe care am dăruit-o familiei, să își cumpere furajele necesare pentru a trece peste iarnă. S-au bucurat  foarte mult. (...) Noi considerăm că din puținul nostru am putut să ajutăm semenii noștri care au fost în suferință în acele zile destul de urâte. (...) Sper că acțiunea noastră a reparat o mică parte din stihiile naturii, care tot din cauza noastră, a oamenilor, au fost provocate”, a declarat marți directorul APM Covasna, Gheorghe Neagu.

Colecta a fost lansată în cadrul APM Covasna imediat după inundațiile din 30 iunie, când Pârâul Tărlung, care a rupt digul din Lunca Mărcușului, s-a revărsat peste sat și a afectat peste 60 de gospodării.   

Campania umanitară s-a concretizat în total în aproximativ 20 de saci de bunuri și bani, iar ceea ce nu a fost trimis la familia Popica a rămas în grija autorităților locale, care se vor ocupa să le distribuie populației, în funcție de necesități.

Agenția pentru Protecția Mediului Covasna a mai avut în trecut acțiuni similare, umanitare, iar una dintre ele a implicat ajutorarea copiilor de la Casa de Copii din Olteni în Ajun de Crăciun.

Pe lângă mesajul de a fi alături de oameni, directorul APM a subliniat și importanța grijii pentru mediu:

„Să fim mai atenți cu natura, nu mai poluăm natura, să nu mai aruncăm deșeurile aiurea, să le colectăm selectiv, să încercăm să educăm tânăra generație în acest spirit, așa cum am văzut în alte țări că se poate. Din păcate, am trecut azi pe acea zonă calamitată și arată dezastruos. Sute de pungi, sute de sticle rămase în urma acestor inundații”, a încheiat Gheorghe Neagu.

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.