SOCIAL 20 martie 2023

Adăpostul de noapte din Sfântu Gheorghe trece la orarul de vară

de Daniela Luca | 730 vizualizări

Odată cu încălzirea vremii, adăpostul de noapte din Sfântu Gheorghe trece la orarul de vară. Dacă până acum beneficiarii acestui serviciu puteau intra în clădire de la ora 18:00, de la 1 aprilie se va putea intra de la ora 20:00. Reprezentanții Serviciului de Ajutor Maltez spun că în prezent în adăpostul administrat de ei sunt 25 de persoane care nu au unde locui. 

Adăpostul din clădirea Sing-Sing dispune de 50 de locuri, iar jumătate dintre ele sunt ocupate. Persoanele care vor să rămână acolo peste noapte vor putea să intre în clădire de la ora 20:00.

„Deja e vreme frumoasă și nu mai e atât de frig, dar mai sunt seri în care e mai rece și am spus că din luna aprilie schimbăm orarul. Atunci vor intra de la ora 20:00. Micul dejun este oferit zilnic celor de la adăpost, dar nu avem masă caldă în fiecare seară. Nu mereu reușim. Cam de trei sau patru ori sigur reușim, uneori chiar și cinci seri pe săptămână”, ne-a spus coordonatorul voluntarilor din cadrul Serviciului de Ajutor Maltez, Székely Róbert.

Acesta a precizat că beneficiarii de la adăpost sunt ajutați să se reintegreze în societate. 

„În ianuarie și în februarie o persoană din adăpost și-a găsit o locuință socială, iar alta și-a găsit o chirie și loc de muncă. Lucrăm la asta și ne dorim să reintegrăm în societate persoanele care vin la noi. Nu e vorba doar de cei tineri. Sunt și oameni care sunt la vârsta de pensionare, dar nu au avut niciodată pensie, pentru că nu au avut hârtiile necesare. Noi îi ajutăm în ceea ce ține de reglementarea actelor. Am trimis cererea pentru cineva și a primit pensie, iar din acești bani a avut posibilitatea să își închirieze un apartament. În februarie, un domn de 51 de ani s-a angajat, iar după o lună, două, a pus niște bani deoparte și i-am găsit o chirie. Îl ajutăm și acum în ceea ce înseamnă modul în care cheltuie banii și cum să economisească. Unii dintre ei nu au avut niciun venit o perioadă îndelungată, iar atunci când au puțini bani îi cheltuie din prima. Noi încercăm să îi învățăm să economisească și să pună separat o sumă, pentru că nu se știe ce se întâmplă și trebuie să ai de unde să iei niște bani”, a mai spus Székely Róbert. 

Adăpostul de noapte din reședința județului Covasna este administrat încă din 2012 de Serviciul de Ajutor Maltez. Acesta funcționează după câteva reguli stricte, însă cei care le respectă au parte de căldură și de posibilitatea de a face duș și de a-și spăla hainele și au la dispoziție un pat curat într-o cameră încălzită.

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.