SOCIAL 3 octombrie 2013

Acţiune umanitară reuşită la Covasna

de Covasna Media | 869 vizualizări

De aproximativ două săptămâni s-a organizat şi s-a pus în plan reuşita unei campanii de donare de sânge în oraşul inimii – Covasna.

Multe inimi vor continua să bată datorită nobilului gest, acela de a dona sânge celor aflaţi în suferinţă, celor care au nevoie de sânge sau produse derivate din sânge pentru a supravieţui, pentru a-şi îmbunătăţi calitatea şi şansa vieţii.

Aproape 60 de persoane s-au prezentat miercuri la Compartimentul Laborator al Spitalului Orăşenesc Covasna în vederea consultaţiei medicale şi implicit a donării în cazul în care avizul medical a fost unul  favorabil.

51 de persoane au fost considerate apte pentru donare, acestea ajuntându-şi semenii prin sângele lor. Medici, asistente medicale, infirmiere, ambulanţieri, funcţionari publici, inspectori, muncitori... toţi au venit contrar vremii nefavorabile, pe vânt şi ploaie, singuri sau în grupuri către spital pentru a dona sânge.

Dupa reuşita celor două campanii din anul precedent, locuitorii oraşului ne aşteptau cu mare drag, simţindu-ne lipsa... Căldura sufletească, amabilitatea şi nobleţea lor au rămas aceleaşi.

Mulţumesc respectuos conducerii Spitalului de Cardiologie „Dr. Benedek Géza”, d-lui Cristian Cimpoi, medicului de laborator dr. Cristina Eftime, d-nei Oltiţa (mâna noastră dreaptă în organizarea campaniilor în Covasna), personalului din incinta laboratorului pentru sprijinul acordat în bunul demers al acţiunii umanitare.

Mulţumesc cu drag fetelor mele de la CTS, care mă ajută şi mă susţin în organizarea colectelor mobile în judeţ (Mihaela Demeter, Kinga Dobai, Gabriela Péter, Anna Maria Kocsis, Julia Foszler), precum şi fetelor care rămân constant la sediul instituţiei (Szilvia Nyaguly, Carmen Alexandru, Maria Szabó).

Vom reveni cu drag în oraşul Covasna în cursul anului viitor!

Dr. Claudia Savu

Director Centrul de Transfuzie Sanguină Sfântu Gheorghe

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.