Șofer de microbuz destinat transportului școlar, prins cu alcoolemie la volan
Oamenii legii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Secuiesc au oprit pentru control un bărbat de 54 de ani care conducea un microbuz destinat transportului școlar, în care nu se aflau pasageri, pe strada Gării din municipiu. La testarea șoferului cu aparatul alcooltest rezultatul a fost de 0.21 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar acesta s-a ales cu amendă și nu mai are voie să conducă timp de 90 de zile.
IPJ Covasna transmite că și în săptămâna trecută, dar și în toată perioada de la debutul anului de învățământ, polițiștii rutieri au acționat pentru verificarea legalității și respectării condițiilor de desfășurare a transportului de elevi, în vederea asigurării tuturor necesităților de siguranță în rândul copiilor, precum și a completării cadrului pentru derularea procesului educațional în cele mai bune condiții.
În acest sens, marți, 26 septembrie, în jurul orei 07:00, polițiștii au oprit pentru control un bărbat de 54 de ani care conducea un microbuz destinat transportului școlar, în care nu se aflau pasageri, pe strada Gării din municipiul Târgu Secuiesc.
„La testarea șoferului cu aparatul alcooltest rezultatul a fost de 0.21 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei și suspendarea dreptului de a conduce vehicule pentru o perioadă de 90 de zile”, transmite IPJ Covasna.
Oamenii legii precizează că activitățile de acest fel vor fi continuate, iar aspectele vizate sunt conduita șoferilor, legalitatea documentelor de transport și starea tehnică a vehiculelor folosite pentru transportul elevilor.
Sursă foto: bzi.ro