SOCIAL 5 martie 2021

21 de locuri de parcare rezidențiale mai pot fi solicitate la Sfântu Gheorghe

de Covasna Media | 2334 vizualizări

Primăria Sfântu Gheorghe a organizat recent o nouă licitaţie pentru locurile de parcare din zonele rezidențiale din mai multe străzi ale orașului. Până în prezent, au fost închiriate în total 227 de locuri de parcare, iar 21 de locuri pot fi în continuare solicitate.

Locuitorii din oraș au putut licita recent pentru locuri de parcare pe strada Lázár Mihály, bulevardul General Grigore Bălan, strada Dealului, strada László Ferenc și Aleea Căminului. În urma licitaţiei, au rămas 21 de locuri de parcare care pot fi închiriate: 7 în jumătatea superioară a străzii Dealului, 5 în Aleea Căminului și 9 în strada László Ferenc partea către strada Táncsics Mihály. Până în aprilie, proprietarii de mașini care locuiesc în aceste zone pot solicita închirierea lor.

Locuitorii care solicită locuri de parcare pot depune dosarele la Biroul de Relaţii Publice şi Registratură al Primăriei, iar acestea trebuie să cuprindă următoarele documente: copie buletin, copie talon auto cu ITP valabil, cerere completată. Întrucât locurile menționate mai sus au rămas libere după licitaţia organizată anterior, nu este necesar să se plătească taxa de cerere de 50 lei pentru acestea.

Dacă nu există mai mulți solicitanți decât locuri de parcare până la sfârșitul lunii aprilie, licitaţia nu va avea loc, iar municipalitatea va aloca locurile la începutul lunii mai în ordinea cererilor.

Prețul de pornire pentru un loc de parcare este de 162,90 lei + TVA pe an, iar participanții vor licita în paşi de 15 lei până va rămâne un singur solicitant pentru un loc de parcare. Închirierea locului de parcare va expira în 5 ani de la prima licitație, iar parcarea va fi relicitată.

La licitație, persoana al cărei domiciliu permanent se află la adresa locului de parcare are prioritate față de cei care au o reședință temporară, faţă de cei care au licitat pentru al doilea sau al treilea loc de parcare sau cei care vor parca o mașină a companiei în acea locație.

După licitație, structura metalică galbenă care indică rezervarea locurilor de parcare va fi instalată de municipalitate, însă întreținerea acesteia revine chiriașului.

Pentru mai multe informații despre închirierea locurilor de parcare rezidențiale, vă rugăm să contactați Compartimentul pentru Autorizarea Activităţilor de Transport Public Local la numărul de telefon 0267 313 323. Formularul necesar este disponibil și la biroul menționat mai sus, dar şi la Serviciul de Relaţii cu Publicul şi Registratură, precum și pe site-ul Primăriei.

(Sursa – comunicat Primăria Sfântu Gheorghe)

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.