USR Covasna: „Votul nu este al politicienilor, ci al cetățenilor”
Se strâng rândurile chiar și în rândul partidelor din județul Covasna, când vine vorba despre scrutinul de duminică, 24 noiembrie, când se alege Președintele României. Dacă UDMR s-a declarat neutru, cu precizarea că niciunul dintre candidați, nici Klaus Iohannis, nici Viorica Dăncilă, „nu merită votul”, USR transmite un mesaj clar în rândul simpatizanților.
„În urma rezultatului înregistrat în primul tur al scrutinului din noiembrie, unica alegere posibilă pentru USR Covasna este actualul președinte al României. Noi suntem consecvenți în a-i îndemna pe simpatizanții noștri să voteze pe actualul președinte, în speranța unui al doilea mandat mai activ, în implicării sale în organizarea alegerilor anticipate și într-o reformă de substanță a Constituției. De fapt încă din data de 11 noiembrie ne-am manifestat suportul pentru Klaus Johannis. E vremea ca politicienii să realizeze că votul nu este al politicienilor, ci al cetățenilor. USR Covasna va rămâne consecventă în a susține o politică dedicată cetățenilor și comunității”, ne-a declarat președintele USR Covasna, Dulanyi-Balogh Szilard.
Rezultatele primului tur al Alegerilor Prezidențiale, din 10 noiembrie, au arătat că președintele UDMR, candiadatul Kelemen Hunor a fost votat de 40.541 de alegători (61,39%), Klaus Iohannis de 10.999 (16,65%), iar Viorica Dăncilă de 4.564 de persoane (6,91%).
Candidatul USR-Plus, Dan Barna, a obţinut 3.926 voturi (5,94%), candidatul ALDE- Pro România, Mircea Diaconu, 2.585 de voturi (3,91%), candidatul PMP, Theodor Paleologu, 1.347 de voturi (2,04%), iar restul candidaţilor au primit mai puţin de 1.000 de voturi fiecare.
Prezenţa la urne în judeţul Covasna a fost de 37,02%, una dintre cele mai scăzute din ţară.
Sursă foto: Facebook/USR Covasna.