POLITICA 29 ianuarie 2024

EDITORIAL. Useriştii umblă să-şi taie venele cu coasa la firul ierbii

de Dumitru Manolăchescu | 2717 vizualizări

Partidul USR mă calcă pe nervi şi în acelaşi timp îmi provoacă crize de râs isteric. Nuşcum fac Cătălin Drulă şi-ai lui de-şi dau cu tesla-n taste taman când calculatorul scrie frumos: „Alianţa Dreapta Unită va câştiga alegerile din 2024 şi va moderniza România”... Dorinţa e cât casa, putinţa cam cât barba spânului din poveste.

Într-o poză atent regizată, făcută de dragul reporterilor obosiţi de cuvântări plicticoase la adunarea care lansează programul electoral al USR, tronează viitorul modern al României: Dan Barna, Eugen Tomac, Ludovic Orban. Cel puţin doi dintre ei vor candida la Europarlamentare pe locuri teoretic eligibile. Cred că vopsitului Lajos Orban i se pregăteşte rolul de premier.

Estimp, vorba cronicarului, te umple râsul când vezi sondajele de opinie. Nicio casă de sondori atinşi de foame nu dau alianţei USR-PMP-Forţa Dreptei mai mult de 14% la alegerile de anul viitor. Vă întrebaţi, poate, de ce? 

Păi să vedem: s-au adunat în Dreapta Unită nişte politicieni deştepţi, cinstiţi, nepătaţi şi curajoşi?! Nici pe departe, ba chiar din contră: USR-ul domnilor Drulă şi Ghinea renunţă prosteşte la oameni de valoare, la oameni care te pot lămuri să bagi în urnă votul tău cu ştampila pe „Alianţa Dreapta Unită”. 

S-au certat, de pildă, cu europarlamentarul Vlad Gheorghe, unul dintre cei mai articulaţi tineri politicieni români la acest nivel, pe care conducerea USR nu l-a mai primit în sediu pentru că nu şi-a plătit cotizaţia... Păi nu v-am spus eu că te-apucă râsul?! 

Pe Elena Lasconi au terminat-o cu votul pentru familia tradiţională, altă tâmpenie marca USR. În schimb au adus în alianţă, cu mari sacrificii, două tinere speranţe: Ludovic şi Călin Popescu... 

Şi-uite-aşa, rămân ei între ei. O mână de amărâţi pe care i-am crezut oameni politici responsabili şi isteţi, de la care mulţi am aşteptat să facă acea politică „altfel” demult promisă şi niciodată reuşită de vreun partid de dreapta. Şi care n-au făcut decât să ne bage într-o ceaţă electorală vecină cu absenţa la vot. 

Căci, ce să vezi, ei nu umblă „la firul ierbii” ca să ridice o construcţie politică serioasă, o alternativă la partidele de care electoratul s-a săturat, ci ca să-şi taie venele unii altora cu coasa pe care au furat-o din hambarul politic liberal.

Sursa foto: catalindrulausr/X.com

Distribuie articolul:  
|

POLITICA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.