POLITICA 27 august 2014

UDMR: Ţinutul secuiesc va fi condus de un preşedinte. Ce mai conţine proiectul maghiarilor pentru autonomie teritorială

de Covasna Media | 1002 vizualizări

Ţinutul Secuiesc ar urma să aibă preşedinte propriu, care să stăpânească peste Harghita, Covasna şi Mureş. Preşedintele ar urma să fie ales prin vot direct de către cetăţenii din cele trei judeţe şi ar avea puteri mai mari decât şefii de Consilii judeţene.

Aceste prevederi sunt în proiectul de autonomie redactat de UDMR.

Potrivit unor surse din UDMR, proiectul prevede că preşedinţii de Consilii judeţene nu dispar, dar Ţinutul secuiesc ar avea un buget propriu şi o colaborare mai puţin strânsă cu guvernul de la Bucureşti, având în vedere că se vor autogestiona cei din ţinut.

Textul este inspirat 90% din cel acre autorizează autonomia Tirolului de sud din Italia, o regiune autonomă care se pare că este un model de succes cel puţin din punct de vedere economic.

Astfel, UDMR încearcă să implementeze şi în România acest proiect care vizează şi protejarea limbii şi minorităţii maghiare din Ţinutul secuiesc.

Cei de la UDMR spun că, pentru ca acest proiect să aibă succes şi să treacă peste opoziţia de la Bucureşti, acest proiect nu aduce foarte multe modificări spre deosebire de proiectul descentralizării şi regionalizării propus de USL, proiect cu care au şi câştigat alegerile în 2012.

Diferenţa faţă de proiectul USL, şi este una mare, se referă la gruparea celor trei judeţe - Harghita, Covasna, Mureş - unde populaţia este preponderent maghiară şi ar însemna că este practic o regionalizare pe criterii etnice, lucru cu care niciodată administraţia de la Bucureşti nu a fost de acord.

Este însă nevoie de modificarea Constituţiei, pentru ca acest Ţinut secuiesc să poată lua naştere în mod oficial.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat ieri că proiectul realizat în această vară este deja gata.

Distribuie articolul:  
|

POLITICA

De acelasi autor

Comentarii: 4

Adaugă comentariu
incze.erno, 28 august 2014
nu se stie desteptule cine si cat a furat dar incet va fi lamurita,stelica no sa se intereaza pe nimeni ca tu pe ce limba vorbesti
stelian, 28 august 2014
Si oficializarea limbii maghiare ca limba "regionala"? Presedintele va fi ales de cele 3 scaune ? Limba romana va fi doar o anexa a limbii maghiare, total nesemnificativa, cetatenii romanii fiind citeste integral
Kviatkovski, 28 august 2014
Bai fratilor ! Astia sunt oamenii din Guvernul Romaniei si Parlamentul Romaniei ?Gaozarii astia de la UDMR care doresc sa ne fure tara ? Daca in Constitutia Romaniei scrie clar ca este interzis citeste integral
Florin, 27 august 2014
Ce treaba aveti cu judetul Mures!? 53% din populatia judetului Mures sunt romani.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.