POLITICA 14 decembrie 2009

UDMR Covasna va cere prefect maghiar

de Covasna Media | 871 vizualizări

Preşedintele UDMR Covasna, Tamas Sandor, susţine că una dintre temele de negociere în cazul unei guvernări cu PDL o va reprezenta postul de prefect şi posturile directorilor de deconcentrate. „În momentul de faţă se conturează şi discută să mergem dacă se poate cu PNL şi să formăm cu PDL Guvernul. Desigur, în ceea ce priveşte nivelul naţional, o parti cipare la guvernare înseamnă atribuţii în administraţia centrală, în primul rând, fără echivoc, şi participare la guvernare în teritoriu asta înseamnă administraţie pe nivel judeţean unde desigur prefect, directori de instituţii şi aşa mai departe. E o temă de discuţie, unde avem aceste deziderate, doleanţe, cereri”, a declarat Tamas Sandor. Acesta a subliniat că postul de prefect va fi pus, cu siguranţă, în discuţie. Potrivit liderului UDMR, ar fi benefic ca PNL să se alăture în formula de guvernare cu PDL, dar asta depinde de decizia PNL în primul rând.

„UDMR a avut cu PNL un pact politic pe proiectul Iohannis, însă primarul Sibiului a renunţat la a participa mai departe în acest program, de aceea nu mai există nici această legătură politică, însă ar fi benefic şi pentru ţară şi pentru o majoritate mai largă ca PNL să meragă în continuare cu UDMR”, a mai spus Tamas.

Preşedintele Uniunii din Covasna spune că ei au principii, dar şi interese concrete în ceea ce vizează drepturile comunităţii maghiare din România şi pe lângă asta la fel de importantă este şi dezvoltarea regiunii unde au interese specifice, şi se vor poziţiona alături de formaţiunea care este cel mai aproape de aceste doleanţe şi are şi posibilitate politică de a rezolva aceste două mari piste.

Ana Sidon

Teme articol: UDMR PD-L prefect Tamas Sandor
Distribuie articolul:  
|

POLITICA

De acelasi autor

Comentarii: 5

Adaugă comentariu
gigi, 15 decembrie 2009
L-as corecta pe Danutz in sensul ca in ciuda faptului ca Marko Bela a indemnat pentru votarea lui Geoana, secuii l-au votat pe Basescu.
pita-gora, 14 decembrie 2009
Asta a facut UDMR-ul de la infiintare si asta va face pana la dispoaritie aceasta organizatie ultraclientelara. Pe ei nu-i intereseaza ca oamenii, indiferent ca-s secui sau romani ,au unde lucra si citeste integral
Cititor, 14 decembrie 2009
"Preşedintele UDMR Covasna, Tamas Sandor, susţine că una dintre temele de negociere în cazul unei guvernări cu PDL o va reprezenta postul de prefect şi posturile directorilor de deconcentrate." citeste integral
gigi, 14 decembrie 2009
UDMR face de rusine populatia maghiara. Se comporta ca o prostituata, nu conteaza cu cine se culca, banii sa iasa.
Danutz, 14 decembrie 2009
Intr-adevar,este o idee foarte buna si corecta,aceasta cu prefect maghiar, precum si cu directori maghiari,insa trebuie sa va reamintim ca ati votat candidatul PSD,care va fi declarat presedinte abia citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.