POLITICA 23 august 2016

UDMR Covasna: Peste 50% dintre parlamentarii din judeţ vor fi noi

de Agerpres | 1029 vizualizări

Conducerea UDMR Covasna a lansat un apel către membrii organizaţiei interesaţi să candideze la alegerile parlamentare din acest an pentru un post de deputat sau senator, propunându-şi să înnoiască echipa care va reprezenta comunitatea maghiară din judeţ în forul legislativ al ţării.

Preşedintele UDMR Covasna, Tamas Sandor, a declarat marţi, pentru AGERPRES, că termenul limită pentru depunerea candidaturilor este 8 septembrie, iar desemnarea candidaţilor va fi făcută prin vot secret de către un for decizional.

„Eu cum simt, peste 50% vor fi parlamentari noi dintre senatori şi deputaţi (...) Înscrierile se pot face până pe 8 septembrie, iar la mijlocul lunii septembrie un for decizional format din 375 persoane va decide care vor fi candidaţii“, a spus Tamas Sandor.

El a mai menţionat că UDMR este „deschisă şi pregătită“ să ofere Partidului Civic Maghiar (PCM) un loc eligibil pe listele sale la apropiatele alegeri parlamentare. Potrivit acestuia, în urma tratativelor, PCM va primi, probabil, două locuri eligibile de deputaţi la nivel naţional, dintre care unul în judeţul Covasna, pe baza nominalizărilor făcute de această formaţiune politică.

„Merită locul pentru că merită comunitatea noastră să fie unită. Am oferit, de altfel, şi Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT) această posibilitate (de a candida pe listele UDMR -n.r), însă nici la nivel judeţean şi nici la nivel naţional nu au avut tăria să spună un da. Au spus un nu hotărât. Eu nu cred că viitorul poate fi construit pe nu, ci pe da, deci noi am oferit această posibilitate pentru că suntem ferm convinşi, văzând ce se întâmplă în ţara noastră, în regiune şi în toată Europa, că numai o comunitate unită poate să aibă rezultate“, a declarat Tamas Sandor.

La prealegerile desfăşurate în urmă cu patru ani pentru desemnarea candidaţilor Uniunii s-au înscris nouă persoane pentru cele patru locuri de deputaţi şi două de senatori.

În cele din urmă, UDMR Covasna a fost reprezentată în Parlament de deputaţii Marko Attila, Marton Arpad şi Fejer Laszlo, respectiv de senatorii Olosz Gergely şi Klarik Laszlo. Olosz şi Marko s-au retras ulterior din Parlament, primul fiind anchetat pentru trafic de influenţă, pe vremea când era preşedintele ANRE, iar al doilea, pentru abuz în serviciu într-un dosar privind restituirea unor imobile, pe vremea când era secretar de stat.

 

 

Distribuie articolul:  
|

POLITICA

De acelasi autor

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
stelian, 24 august 2016
Udmr-ul se gandeste deja, asa cum a facut-o intotdeauna, ce aliante benefice sa mai faca....! Hunor deja a facut o anticipare: PSD-PNL-UDMR! Restul e cancan, traiasca unitatea in cuget (muget) si-n citeste integral
lili, 24 august 2016
In afara celor anchetati de DNA, de ceilalti NU am auzit, ce fapte "de arme" or fi facut in anii cat au fost parlamentari?! Nimic, gramada din Parlament e atat de mare ca nu se observa cand nu faci citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.