POLITICA 15 aprilie 2021

Strategia Prefecturii Covasna pentru a scăpa 5.000 de persoane de sărăcie cruntă

de Iulia Drăghici - Taraș | 2086 vizualizări

Obiectivul a fost asumat public: „Ar fi un scop foarte nobil și social”, spune prefectul

Prefectul județului Covasna, Ráduly István, a spus marți, în cadrul unei conferințe de presă, că își propune ca obiectiv ca pe parcursul mandatului său să reducă numărul beneficiarilor de pachete cu produse de igienă personală și cu alimente de la Uniunea Europeană, de la peste 15.000 la sub 10.000, prin măsuri prin care să crească nivelul de trai al locuitorilor județului. 

Sunt 15.000 de beneficiari pe acest program, POAD (n. red. Program Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate). Haideți să avem un scop, noi, cei de la conducerea Prefecturii, și prin activitatea noastră să ajungem acolo, dacă așa vrea Dumnezeu, ca peste trei ani sau la sfârșitului mandatului de guvernare această cifră să scadă sub 10.000 de persoane în județul Covasna. Ce înseamnă acest lucru? Ar fi un scop foarte nobil și social. (...) Noi, dacă lucrăm bine, dacă conlucrăm bine cu UAT-urile, dacă încercăm să promovăm acele oportunități pe care poate să le folosească UAT-urile prin programe europene, guvernamentale, să dezvolte infrastructura orașelor, comunelor, oamenii să simtă că acolo unde sunt este bine, merită să locuiască și nu vor să plece în altă parte, atunci imediat o aibă și chef de a fi întreprinzători și atunci imediat scade și numărul de 15.000. Acum am formulat acest scop. Avem un cuvânt de spus foarte important. Dacă noi colaborăm bine, atunci împreună reușim”, a spus prefectul județului Covasna, dr. Ráduly István. 

Prefectul a vorbit și despre faptul că trebuie să existe o și mai mare atenție din partea autorităților locale, pentru că nu se poate să fie cazuri, chiar și excepții, în care beneficiarii vin să ridice pachetele cu mașini scumpe înmatriculate în străinătate. 

Totuși, reprezentantul Guvernului în teritoriu a subliniat că felul în care se va putea reduce numărul de beneficiari ai programelor pentru persoanele defavorizate este în primul rând prin ridicarea nivelului de trai al cetățenilor din județ. 

Potrivit unui bilanț prezentat de subprefectul Cosmin Boricean, în februarie – mai 2021 au fost distribuite 15.015 pachete de igienă personală și alte 15.015 pachete alimentare beneficiarilor Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD). Este vorba despre persoane care beneficiază de indemnizația de Venit Minim Garantat (VMG)  și  Alocația pentru Susținerea Familiei (ASF), precum și persoane vulnerabile, aflate temporar în situații critice de viață.

„Eu am participat la multe dintre primării la recepționarea și verificarea modului de distribuire și chiar am văzut cât de mult contează pentru acei oameni aceste ajutoare. Acesta este un program care cu adevărat și-a atins ținta în relația cu Uniunea Europeană când a fost demarat și prin modul lui de aplicare”, a spus subprefectul Cosmin Boricean. 

Printre localitățile din județ unde ajung cele mai multe astfel de pachete sunt Vâlcele, Bățani și Belin. „Acolo sunt zonele unde, din păcate, traiul este mai greu, posibilitățile mai mici și veniturile locuitorilor sunt mai mici”, a spus Cosmin Boricean. 

Instituția Prefectului - Județul Covasna a devenit partener principal în implementarea Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD), conform acordului de cooperare semnat cu Ministerul Fondurilor Europene, actualmente Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în 2014. 

De atunci, activitățile se derulează sub coordonarea Prefecturii, prin Serviciul de Dezvoltare Economică și Integrare Europeană și cu ajutorul grupurilor de lucru de la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale. 

Sursa foto: Facebook/ Primăria Întorsura Buzăului

Distribuie articolul:  
|

POLITICA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.