POLITICA 19 octombrie 2022

Soarta a peste 400 de investiții cu bani europeni, discutată la Sfântu Gheorghe

de Iulia Drăghici - Taraș | 468 vizualizări

Consiliul pentru Dezvoltare Regională (CDR) se reunește în ședință de lucru la CJ Covasna 

Absorbția fondurilor REGIO în Regiunea Centru este de aproximativ 65%, dar mai sunt în implementare încă peste 400 de proiecte, iar termenele devin tot mai strânse. Soarta acestora, dar nu numai, va fi discutată miercuri, la Sfântu Gheorghe, la sediul Consiliului Județean (CJ) Covasna, pentru că aici își dă întâlnire Consiliul pentru Dezvoltare Regională (CDR). 

La reuniunea de lucru, organizată de Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, sunt așteptați președinții celor șase consilii județene din regiune, alături de primarii celor 6 municipii reședință de județ, precum și reprezentanții desemnați ai orașelor și comunelor din județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu. 

Aceștia vor discuta despre „analiza Raportului de activitate al ADR Centru pentru primul semestru al acestui an, urmărind stadiul în care se află cele peste 1.160 de proiecte finanțate prin Programul Operațional Regional 2014-2020, în așa fel încât să fie identificate cele mai bune modalități ca aceste proiecte să se transforme repede și eficient în realitate. Ulterior se vor discuta prioritățile perioadei 2021-2027, ținând cont de necesitățile de dezvoltare cuprinse în strategiile locale și preluate ca obiective în noul Program Operațional Regional CENTRU 2021-2027”, se arată într-un comunicat de presă transmis marți redacției Observatorul de Covasna și CovasnaMedia.ro. 

Directorul general ADR Centru, Simion Crețu, spune că autoritățile publice locale reprezintă cei mai importanți beneficiari ai actualului POR 2014-2020, respectiv că mai sunt încă peste 400 proiecte în implementare. 

Termenele devin tot mai strânse, iar beneficiarii trebuie să depășească problemele întâmpinate în implementarea proiectelor, iar aici intervine sprijinul nostru, inclusiv prin clarificarea multor aspecte tehnice sau legislative. Gradul de absorbție a fondurilor REGIO pentru Regiunea Centru este de aproximativ 65%, fiind cu 10 puncte mai mare decât la precedenta noastră întâlnire. Dacă ținem cont și de faptul că noi am procesat un volum al cererilor de rambursare care reprezintă valoric mai mult de 85% din ținta stabilită pentru absorbție în acest an, înseamnă că am reușit să lucrăm destul de eficient și am susținut beneficiarii să rezolve cu succes aproape toate problemele semnalate la nivel local, pentru finalizarea la timp a proiectelor”, a transmis directorul general al ADR Centru, prin comunicatul de presă amintit. 

Aceeași sursă notează că ADR Centru se pregătește să demareze noul Program Regional 2021 – 2027, care are un buget total de peste 1,4 miliarde euro, aproape dublu față de alocarea de care a beneficiat Regiunea Centru în ultimii șapte ani. 

De aceea, ne concentrăm atenția pe progresul făcut și analizăm perspectivele de finanțare, deoarece până la sfârșitul acestui an vom pune în consultare publică mai multe ghiduri de finanțare din noul Program. Analiza noastră comună își propune și să coreleze Programul Regional cu oportunitățile de finanțare prin componentele active ale PNRR, inclusiv pe cele pe care o să le gestionăm noi ca instituție, în domeniul social, al sănătății și educației. Astfel, depunem toate diligențele ca partenerii noștri din Regiune să fie bine informați despre obiectivele regionale de dezvoltare”, a mai declarat Simion Crețu. 

Întâlnirea de la Sfântu Gheorghe este programată să înceapă de la ora 10:30. 

Distribuie articolul:  
|

POLITICA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.