POLITICA 19 august 2009

Şereş propune un ziarist preşedinte la PC Covasna

de Covasna Media | 872 vizualizări
Secretarul general al Conservatorilor l-a propus pe Doru Feldiorean în funcţia ocupată de Aurel Dragomir

Ziaristul local Doru Feldiorean, director fondator al săptămânalului Condeiul Ardelean, va fi propus de către secretarul general al PC, Codruţ Şereş, pentru a ocupa funcţia de preşedinte al

Secretarul general al Conservatorilor l-a propus pe Doru Feldiorean în funcţia ocupată de Aurel Dragomir

Ziaristul local Doru Feldiorean, director fondator al săptămânalului Condeiul Ardelean, va fi propus de către secretarul general al PC, Codruţ Şereş, pentru a ocupa funcţia de preşedinte al organizaţiei PC Covasna, după ce a intrat în partid la sfârşitul săptămânii trecute. Anunţul a fost făcut ieri la Sfântu-Gheorghe de către Codruţ Şereş, care a prezentat intenţia de a-l înlocui pe actualul lider Aurel Dragomir, urmând ca la sfârşitul acestei săptămâni, în cadrul întâlnirii cu liderii judeţeni din ţară de la Saturn, să propună pe ordinea de zi nominalizarea lui Feldiorean ca preşedinte al PC Covasna.

„Preocuparea mea principală vizează întărirea organizaţiilor judeţene şi consolidarea acolo unde s-a constatat că este nevoie. Nu e niciun secret faptul că, la fel poate ca şi alte filiale ale unor partide româneşti dată fiind şi structura şi componenţa etnică a zonei, rezultatele pe linie politică în Covasna nici nu au cum să fie dintre cele mai strălucite, în acelaşi timp însă preocuparea noastră este de a întări toate filialele atunci când oameni serioşi ni se alătură“, a spus Şereş.

Politicianul conservator a vorbit despre dificultatea de a colabora cu actualul preşedinte al PC Covasna, Aurel Dragomir, şi limitarea la care a ajuns filiala judeţeană din punctul de vedere al activităţii acestuia.

„Eu cel puţin consider că această filială cu dl Dragomir nu mai are unde să crească şi este o părere împărtăşită şi de alţi colegi din PC“, a mai spus Şereş. Potrivit acestuia, semnalul care va fi transmis începând din toamnă de PC este al înnoirii structurilor de conducere din partid, aducerea de oameni noi, dar în egală măsură şi respectul şi grija pentru cei cu experienţă.

Doru Feldiorean (29 de ani) a declarat că se regăseşte în linia conservatoare şi în proiectele promovate de acest partid, iar în următoarea perioadă va avea loc o reorganizare a filalei.

„Cei care vor dori să rămână vor rămâne după ce voi prelua mandatul, şi rămâne de văzut, mi s-a cerut în mod expres formarea unui birou executiv care să conţină mai multe persoane tinere, asta neînsemnând că alte persoane vor fi înlăturate, vom vedea la momentul potrivit, trebuie întinerită linia“, a spus Feldiorean.

Dragomir va candida pentru un nou mandat

Pe de altă parte, preşedintele PC Covasna, Aurel Dragomir, a declarat că, potrivit statutului, vor organiza alegeri în luna septembrie, când va candida şi el la preşedinţia filialei.

„Asta m-a ambiţionat să candidez, mi se pare că s-a umblat puţin pe la spate. Nu mă deranja dacă mi se spunea, că am dat destui bani din buzunarul meu în campanii. Vom face alegeri în septem brie şi cred că voi candida”, a declarat Dragomir. Şeful conservatorilor din judeţ spune

că dacă s-ar fi discutat cu el ar fi renunţat el la preşedinţie şi ar fi rămas membru al PC, dar nu aceasta este metoda prin care ar fi dorit să plece din fruntea organizaţiei. Dragomir a precizat că el doar a girat postul, după demisia predecesorului său, şi nu fuseseră organizate alegeri pentru ocuparea funcţiei de preşedinte, iar în septembrie pot avea loc alegeri, conform statutului. Aurel Dragomir a spus că se va consulta şi cu biroul executiv pentru a vedea care sunt paşii următori, dar dacă noul preşedinte nu va fi ales conform statutului există posibilitatea ca unii membrii din conducerea filialei să părăsească partidul.

Dragomir spune că se afla la Bucureşti când a fost anunţat de vizita lui Şereş, în cursul zilei de marţi, dar nu i s-a spus scopul acesteia

Ana Sidon

Distribuie articolul:  
|

POLITICA

De acelasi autor

Comentarii: 6

Adaugă comentariu
Ariel, 20 august 2009
Dragomir sa se faca ziarist pentru a avea sanse mai mari data viitoare +))
reluc, 20 august 2009
daca dragomir renunta a fi lider pc , filiala covasna a pc se desfinteaza asa ca feldiorean nu va mai avea pe cine conduce. seres cred ca asta urmareste.
Ariel, 20 august 2009
Apropos, intinerire. Zvonuri absolut neoficiale si rautacioase afirma sus si tare ca DJT urmeaza sa fie de-Grosu-izat in cursul zilei de azi. Iar ca anuntul despre aceasta demitere va fi facut azi, in citeste integral
Ion Ciobanu, 20 august 2009
Interesant "pamflet" şi foarte realist. Toate propunerile acestea sunt de fapt promovări, recunoaşteri ale "meritelor", plăţi pentru serviciile aduse de către "independeţi".
ziarist, 20 august 2009
Punctual....sau ma rog... 1. Daca onor tovarasul Voiculescu finanteaza Condeiul ardelean de ce sa nu-l puna presedinte pc pe intaiul condeier covasnean? Paranteza dreapta [ ce infuzie de tineret in citeste integral
titi, 19 august 2009
Il rog cu aceasta ocazie pe domnul Doru Feldiorean sa angajeze sofer pe fordul(sper sa nu gresesc)albastru pentru ca domnisoara bruneta care o conduce(cred ca locuieste la gara)e un pericol public pe citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.