Senatorul AUR de Covasna: „Guvernul a încercat instalarea clientelei politice la nivelul AFER, în perspectiva alegerilor din 2024”
Senatorul AUR de Covasna, Ionuț Neagu, acuză Guvernul că, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, condus de Sorin Grindeanu, a încercat reorganizarea la nivelul Autorității Feroviare Române (AFER) în scopul instalării clientelei politice, în perspectiva alegerilor din 2024.
Totul a pornit de la o întrebare adresată în 29 septembrie de senatorul AUR de Covasna, Ionuț Neagu, în cadrul procedurilor parlamentare, ministrului Transporturilor și Infrastructurii, viceprim-ministrul Sorin Grindeanu, legată de proiectul de act normativ privind reorganizarea Autorității Feroviare Române – AFER, publicat în procedura de transparență în data de 22 august 2022.
Într-un răspuns la această întrebare, Ministerul a transmis în 4 octombrie că, între timp, proiectul de lege a fost retras din dezbatere publică.
„Prin întrebarea adresată am arătat că reorganizarea AFER, prin transformarea în Regie Autonomă, este în contradicție cu cadrul legislativ european, respectiv cu directiva privitoare la spațiul unic feroviar european precum și cu directiva privitoare la siguranța circulației feroviare. De asemenea am subliniat, că un asemenea act normativ, care ține de la modificări substanțiale, care pot afecta pe termen lung atât operatorii de cale ferată cât și interesele României a fost publicată în procedura de transparență fără consultare prealabilă a actorilor din sectorul feroviar.
Guvernul prin Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, dorea să comaseze, pe calea unei Ordonanțe de urgență, două organisme (AFER și OLFER), sub forma unei regii autonome, fapt care ar fi produs grave tulburări ale activității feroviare și de asemenea ar fi dus la pierderea recunoașterii europene a Organismul Notificat Feroviar Roman – ONFR și implicit la pierderea unor drepturi de autorizare. Scopul politic al acestui act normativ, era instalarea clientelei politice la nivelul AFER, în perspectiva alegerilor din 2024” (sic!), se arată într-un comunicat de presă transmis de AUR, prin senatorul Neagu.
Tot în acest context, pentru Observatorul de Covasna și CovasnaMedia.ro, senatorul de Covasna, Ionuț Neagu, a declarat că: „AFER are un rol important prin organismele sale: omologhează, agrementează și avizează punerea în funcțiune a materialului rulant de pe calea ferată; sunt în joc contracte și licitații de sute de milioane de euro. Tot ce va circula pe calea ferată este afectat de această decizie”.