PSD somează Primăria Sfântu Gheorghe să-i deblocheze contul bancar
Conducerea PSD Covasna somează Primăria Sfântu Gheorghe să-i deblocheze contul bancar, avertizând că în caz contrar va apela la instanţa de judecată.
Preşedintele PSD Covasna, deputatul Horia Grama, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că Direcţia Finanţelor Publice municipale Sfântu Gheorghe a blocat „în mod abuziv şi nejustificat” contul bancar al organizaţiei în urmă cu aproape două luni, pe motiv că nu a achitat impozitul pe clădire. Grama a menţionat că, potrivit legii, persoanele juridice de drept public, categorie în care intră şi partidele politice, sunt exonerate de la plata impozitului dacă stau în chirie într-o clădire publică, lucru neluat în considerare de angajaţii Primăriei.
„Iată că intrăm în a doua campanie electorală cu contul blocat din cauza incompetenţei şi abuzului unor funcţionari (...) Impunerea este greşit calculată şi ilegal pentru că în lege este prevăzut expres că partidele sunt persoane de drept public, nu desfăşoară activităţi economice şi nu plătesc impozit pe clădire. O să cer ca măcar în al 12-lea ceas să îndrepte greşeala şi să ne deblocheze contul, iar dacă nu vor face acest lucru, atunci o să acţionăm Primăria în judecată şi o să solicităm daune interese mari, precum şi sancţionarea funcţionarilor care au perseverat în greşeală”, a mai spus Horia Grama.
Potrivit impunerii stabilite de Primărie, PSD Covasna ar trebui să plătească 19.584 de lei, reprezentând impozitul pe ultimii patru ani.
Primăria Sfântu Gheorghe a blocat în luna mai şi contul bancar al PDL Covasna pentru neplata impozitului pe sediu, suma imputată fiind de circa 25.000 de lei cu tot cu penalităţi.
Primarul Antal Arpad a declarat la acea vreme că măsurile luate de angajaţii din subordinea sa sunt „justificate şi corecte”.