Pregătirile pentru referendum, desfășurate online în județul Covasna
Prefectul a ținut ședințele tehnice cu primarii în sistem de videoconferință
La sfârșit de săptămână, la nivelul județului Covasna se vor deschide 214 secții de votare pentru derularea referendumului pentru definirea familiei. De asemenea, peste 201.000 de buletine de vot vor fi trimise în județ pentru cele două zile de votare, respectiv 6 și 7 octombrie a.c.. Referendumul vine și cu o noutate la nivel organizatoric, spune prefectul Sebastian Cucu. Acesta a precizat că ședințele cu primarii din județ s-au derulat printr-un sistem de videoconferință, care permite comunicarea mai eficientă, mai rapidă și având costuri mai mici.
Până acum, 34 din cele 45 de unități administrativ-teritoriale au aderat la sistemul nou de comunicare, ale cărui avantaje se măsoară în primul rând în reducerea timpului și al combustibilului.
„Am avut o ședință tehnică de lucru cu domnii primari și secretari, în sistem de videoconferință. Asta e o noutate. Nu știu dacă v-am spus, că la nivelul Instituției Prefectului, împreună cu autoritățile locale, nu cu toate, până la această dată erau 34, am implementat un sistem de videoconferință astfel încât să fie mai ușoară și mai eficientă transmiterea informațiilor. Cred că am făcut un lucru bun pentru că iată că domnul primar de la Întorsura sau cel de la Baraolt nu au mai trebuit să facă o oră dus și o oră întors pentru încă o oră de discuții. (...) Este foarte eficient pentru că ne vedem față în față și ne putem spune părerile ca la o ședință normală, dar economisim resurse, economisim timp, foarte importante, mai ales că vorbim despre aleși locali, care sunt ocupați, trebuie să fie în mijlocul cetățenilor”, a spus vineri, prefectul Sebastian Cucu, în cadrul unei conferințe de presă.
Modelul de comunicare online, implementat cu ajutorul Serviciului de Telecomunicații Speciale, este preluat de la alte județe, ca de exemplu, Brașovul, a mai spus prefectul.
Peste 200 de secții de votare deschide la nivelul județului Covasna
În ceea ce privește pregătirile propriu-zise, discutate în sistemul de videoconferințe proaspăt implementat, prefectul spune că organizarea pentru referendum este în grafic.
„După modificările legislative din ultimii ani, Instituția Prefectului are atribuții strict de ordin logistico-administrativ, aș putea spune. Până la această dată suntem în grafic la toate activitățile. S-a constituit și Biroul Electoral Județean, al cărui președinte este domnul judecător Chiper Jenică. Am pus la dispoziția Biroului Electoral Județean spațiul, sediul, dotările necesare. De asemenea a fost constituită, prin Ordin al Prefectului, Comisia Tehnică și grupul tehnic de lucru”, a declarat vineri prefectul județului Covasna, Sebastian Cucu.
La nivelul județului Covasna vor fi deschise 214 secții de votare și vor fi trimise 201.090 buletine de vot.