POLITICA 13 mai 2019

PNL în Covasna: Cine nu votează la Referendum e de acord cu corupția

de Iulia Drăghici - Taraș | 891 vizualizări

Organizația Partidului Național Liberal, filiala Covasna, și-a reunit vineri, 10 mai, la Sfântu Gheorghe, membrii de partid cu ocazia campaniei electorale pentru Alegerile Europarlamentare aflate în plină desfășurare. La eveniment au fost prezenți și reprezentanți ai PNL din organizația centrală, printre care și unii dintre liderii PNL, Violeta Alexandru sau Nini Săpunaru.

Întâlnirea a fost precedată de o conferință de presă, în care PNL și-a prezentat „oferta” în ceea ce privește candidații la europarlamentare și în care s-a discutat, totodată, despre Referendumul desfășurat în același timp cu Alegerile Europarlamentare.

„Nu știu care va fi poziția unei părți a populației din Covasna vizavi de referendum, dar eu vă spun foarte simplu: prima întrebare spune de felul următor – „Sunteți de acord să nu existe amnistie pentru corupție?”. Cine spune altfel, înseamnă că acceptă corupția. Corupția, în România a ucis oameni. Corupția pur și simplu distruge toate resursele acestei țări. Din cauza asta nu avem spitale sau străzi, pentru că toți banii se scurg în zona coruptibilă a acestei țări. Și atunci aici e răscrucea, dacă poporul spune răspicat „nu putem să îi iertăm pe acești corupți ba să își primească pedeapsa” sau nu. Dacă nu suntem de acord cu iertarea, atunci trebuie să votăm și să participăm”, a spus vineri, la Sfântu Gheorghe, fostul parlamentar PNL și fostul europarlamentar, actualul vicepreședinte al Senatului PNL Vlad Nicolae Popa, în cadrul unei conferințe de presă.

„Îi rugăm pe cetățeni să voteze „Da” pentru ambele întrebări din referendum”, a punctat și deputatul PNL de Brașov, Gabriel Andronache, în cadrul aceleiași discuții, explicând și că „este inadmisibil ca numai Avocatul Poporului să aibă această posibilitate de a ataca la Curtea Constituțională Ordonanțele de Urgență”, făcând referire la cea de-a doua întrebare din Referendumul din 26 mai, „Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare și cu extinderea dreptului de a ataca ordonanțele direct la Curtea Constituțională?”.

„Atunci când Avocatul Poporului devine avocatul lui Dragnea, este evident că nimeni nu mai are posibilitatea de a bloca aceste atrocități legislative numite Ordonanțe de Urgență. De aceea susținem și îi rugăm pe cetățeni să voteze „Da” la Referendum la ambele puncte”, a mai spus Andronache.

La întâlnirea de vineri din Sfântu Gheorghe au participat și primarul Brașovului, George Scripcaru, dar și președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, dar au lipsit numele mari de pe lista PNL, cum ar fi, de exemplu, Rareș Bogdan.

Distribuie articolul:  
|

POLITICA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.