POLITICA 11 noiembrie 2019

PNL Covasna: Suntem cel mai puternic partid românesc din județ

de Agerpres | 1928 vizualizări

Rezultatele alegerilor prezidenţiale desfăşurate duminică relevă că Partidul Naţional Liberal (PNL) este cel mai puternic partid românesc din judeţul Covasna, au afirmat liderii organizaţiei judeţene după finalizarea numărătorii paralele a voturilor.

Potrivit liderului PNL Covasna, Olimpiu Floroianu, după centralizarea celor 214 în secţii de votare, Klaus Iohannis a obţinut 11.115 de voturi, reprezentând 16,45% din totalul voturilor valabil exprimate, fiind urmat la mare distanţă de PSD şi USR.

„Din punctul nostru de vedere, este un rezultat bun ţinând cont de faptul că PSD a obţinut doar 4.586 voturi, adică 6,79%, iar candidatul USR 3.972 voturi (5,88%). Candidatul PNL a câştigat alegerile în toate localităţile cu populaţie preponderent românească şi a obţinut mai multe voturi decât USR în municipiul Sfântu Gheorghe, unde la alegerile europarlamentare obţinuseră rezultate mai bune decât PNL (...) Deci, suntem cel mai puternic partid românesc din judeţ. Ne-am mobilizat foarte bine şi vom face acelaşi lucru şi în turul al doilea şi vom câştiga", a declarat Olimpiu Floroianu.

Prezenţa la vot în judeţul Covasna în primul tur de scrutin a fost de 37,02%, faţă de 47,66% cât a fost la nivel naţional, una dintre cele mai scăzute din ţară. 

Distribuie articolul:  
|

POLITICA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.