POLITICA 9 noiembrie 2012

Miting cu steaguri secuieşti în faţa sediului Prefecturii din Sfântu Gheorghe

de Agerpres | 791 vizualizări

UDMR Covasna a organizat joi după-amiază un miting cu steaguri secuieşti în faţa sediului Prefecturii din Sfântu Gheorghe, acţiunea având ca scop declarat apărarea simbolurilor comunităţii maghiare.

miting steaguri secuiesti la sfantu gheorghe

Organizatorii au menţionat că mitingul este o replică la acţiunile prefectului Codrin Munteanu care prin acţiunile şi declaraţiile sale ''jigneşte constant membrii comunităţii maghiare''.

Potrivit liderului UDMR Covasna, Tamas Sandor, la manifestaţie au participat între 3000 şi 4000 de oameni, dar Prefectura, care citează organele de ordine, afirmă că au fost în jur de 800 de oameni.

În cadrul mitingului s-au intonat imnul secuiesc şi cel al Ungariei şi s-au scandat mesaje autonomiste. Liderii UDMR au cerut de la tribună ca prefectul Codrin Munteanu să-şi ceară scuze pentru jignirile aduse comunităţii maghiare şi au mai spus că cer Guvernului schimbarea acestuia din funcţie.

Cu prilejul mitingului UDMR şi-a prezentat public candidaţii pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie. Printre participanţi s-au numărat şi candidaţii Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania, în frunte cu liderul acestuia Toro T. Tibor, dar aceştia nu au luat cuvântul.

Prefectul Codrin Munteanu, care s-a aflat în instituţie pe durata mitingului, a catalogat acest demers al liderilor UDMR drept o acţiune cu caracter electoral, menţionând că aceştia speculează teme etnice pentru a-şi face imagine cu riscul de a sacrifica pacea socială şi buna convieţuire dintre români şi maghiari.

Distribuie articolul:  
|

POLITICA

De acelasi autor

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
, 10 noiembrie 2012
PUTEAU SA IMNTONEZE IMNUL SECUIESC DUPA CEL ROMANESC SI FARA CEL MAGHIAR.II DOARE SIMBOLURILE NU LOCURILE DE MUNCA,SANATATEA ,INVATAMANTUL SI CELELALTE CARE SUNT VITALE.DAR ATATA STIU UDMR ISTI ET citeste integral
, 9 noiembrie 2012
Ii ustura in gat la gandul ca nu vor mai intra in Parlament.Asa ne-au obisnuit imediat dupa anii '90,mereu mitinguri extremiste in pragul alegerilor.Dar jignirile aduse romanilor cand au schimbat citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.