POLITICA 16 octombrie 2008

Liderii maghiari, acuzaţi că întreţin şi amplifică tensiunile interetnice

de Covasna Media | 750 vizualizări

Forumul Civic al românilor din Harghita şi Covasna susţine că liderii maghiari sacrifică în mod conştient bunăstarea zonei

Consiliul Director al Forumului Civic al Românilor din Harghita şi Covasna susţine că prin demersurile lor publice, liderii UDMR şi PCM, alături de reprezentanţii lor în administraţia locală, în loc să asculte repetatele apeluri la normalitate, se întrec şi mai mult în declaraţii şi iniţiative „exclusiv segregaţioniste”, sacrificând în mod conştient bunăstarea şi prosperitatea zonei. Preşedintele Forumului, av. Ioan Solomon, susţine că prin acţiunile lor, cele două formaţiuni întreţin şi înteţesc „spiritul maghiar“ şi „lupta pentru autodeterminare“, adică resentimentele naţionaliste antiromâneşti şi antistatale în rândul maghiarilor. „Caracterul vădit provocator al unor astfel de demersuri denotă că nu este străină dorinţa de a determina cu orice chip reacţii din partea românilor, inclusiv tulburări şi conflicte care să poată constitui pretext pentru internaţionalizarea falsei ...

Forumul Civic al românilor din Harghita şi Covasna susţine că liderii maghiari sacrifică în mod conştient bunăstarea zonei

Consiliul Director al Forumului Civic al Românilor din Harghita şi Covasna susţine că prin demersurile lor publice, liderii UDMR şi PCM, alături de reprezentanţii lor în administraţia locală, în loc să asculte repetatele apeluri la normalitate, se întrec şi mai mult în declaraţii şi iniţiative „exclusiv segregaţioniste”, sacrificând în mod conştient bunăstarea şi prosperitatea zonei. Preşedintele Forumului, av. Ioan Solomon, susţine că prin acţiunile lor, cele două formaţiuni întreţin şi înteţesc „spiritul maghiar“ şi „lupta pentru autodeterminare“, adică resentimentele naţionaliste antiromâneşti şi antistatale în rândul maghiarilor. „Caracterul vădit provocator al unor astfel de demersuri denotă că nu este străină dorinţa de a determina cu orice chip reacţii din partea românilor, inclusiv tulburări şi conflicte care să poată constitui pretext pentru internaţionalizarea falsei probleme a „discriminării maghiarilor“ în România“, susţine Ioan Solomon. Acesta a amintit o serie de acţiuni ale liderilor maghiari, cum ar fi declaraţia preşedintelui UDMR, Markó Béla, potrivit căreia copiii români ar trebui să înveţe limba maghiară, discursurile rostite în limba maghiară la deschiderile de an universitar în Sfântu-Gheorghe şi Miercurea-Ciuc, aprobarea de bani publici de către Consiliul Judeţean Covasna pentru amplasarea de panouri cu „Ţinutul Secuiesc“, declanşarea dezbaterii publice în Sfântu-Gheroghe pentru proiectul de hotărâre care vizează organizarea în data de 30 noiembrie 2008, în ajunul Zilei Naţionale a României, a unui referendum local în vederea legiferării autonomiei teritoriale maghiare a aşa-zisului „Ţinut Secuiesc”, precum şi postarea pe site-ul oficial al Consiliului Local Sfântu Gheorghe, a „Statutului de autonomie al Ţinutului Secuiesc”. Despre acesta, preşedintele Forumului spune că este un material de propagandă politică vădit anticonstituţional, care nu poate fi perceput decât ca o nouă acţiune provocatoare, de sfidare premeditată a demnităţii naţionale a poporului român şi prin care se urmăreşte întreţinerea şi amplificarea tensiunilor interetnice în scop îngust, electoral şi politic. „(...) În acest context, apare cu atât mai de neînţeles şi de neacceptat intenţia preşedintelui Ungariei, potrivit căreia în cursul vizitei pe care o va efectua în judeţele Covasna şi Harghita, ar urma să se întâlnească şi cu reprezentanţii Asociaţiei Ceangăilor Maghiari din Moldova şi ai Consiliului Naţional Secuiesc – organizaţie inexistentă legal, neînregistrată ca persoană juridică - cunoscută pentru obiectivele sale separatiste, revizioniste şi antiromâneşti, acordând în acest fel girul instituţiei Preşedinţiei Ungariei unor asemenea acţiuni”, mai susţine preşedintele Forumului Civic al românilor din Harghita şi Covasna. Preşedintele Ungariei, Sólyom László, este aşteptat în Covasna într-o vizită neoficială în perioada 24 – 25 octombrie, dar programul acestuia urmează a fi stabilit. De aici, Sólyom va vizita şi judeţul Harghita.

Ana Sidon

Distribuie articolul:  
|

POLITICA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.