POLITICA 9 septembrie 2021

Guvernul i-a demis pe prefecții și subprefecții USR PLUS

de Iulia Drăghici - Taraș | 1024 vizualizări

Prefecții și subprefecții USR PLUS au fost demiși prin hotărâre de Guvern. Alianța avea 14 prefecți și 28 de suprefecți.

Hotărârea a fost introdusă pe ordinea de zi suplimentară a ședinței de Guvern. Funcțiile prefecților demiși vor fi preluate de subprefecți din județ. Nu va fi numit nimeni pe acele locuri, a spus premierul Florin Cîțu.

Premierul a precizat, după ședința de Guvern, că a decis să nu numească alți prefecți pentru că subprefecții care vor prelua atribuțiile cunosc deja bine situația din teren.

Printre prefecții demiși este și cel al Capitalei, Alin Stoica.

USR PLUS mai avea prefecți în județele Argeș, Brăila, Bacău, Tulcea, Vaslui, Harghita, Ialomița, Maramureș, Suceava, Timiș, Buzău, Galați și Gorj.

Decizia de azi vine după ce Florin Cîțu i-a destituit, miercuri seara, pe secretarii de stat ai USR PLUS. Decizia a fost deja publicată în Monitorul Oficial.

Sursa: Digi24. 

Distribuie articolul:  
|

POLITICA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.