POLITICA 27 aprilie 2022

Funcția de secretar general al Prefecturii Covasna a fost ocupată temporar

de Iulia Drăghici - Taraș | 2819 vizualizări

Noua funcție de conducere din cadrul Prefecturii, cea de secretar general, a fost ocupată, printr-o numire temporară pe o durată de 6 luni, de Aczél Cecília, fost secretar al comunei Ozun, cu experiență în administrația publică și ca angajat al Consiliului Județean. Aceasta a preluat postul în 12 aprilie. 

Potrivit unei prezentări oferite marți, 26 aprilie, în timpul unei conferințe de presă, Aczél Cecília și-a început cariera în administrația publică în Consiliul Județean, apoi la Primăria Dalnic, unde timp de trei ani, din funcția de secretar, a pus bazele instituției, pentru că atunci se înființa UAT-ul. A continuat pe aceeași linie la Ozun, unde a fost secretar al comunei timp de 13 ani. Ulterior s-a angajat din nou la Consiliul Județean Covasna. Are în total 20 de ani de experiență în administrația publică. Aczél Cecília are și calificare de înalt funcționar public, o condiție importantă pe care trebuie să o îndeplinească persoana care ocupă funcția apolitică de secretar general al Prefecturii, au punctat reprezentanții instituției. 

De 20 de ani lucrez în administrație. (...) Este o funcție nouă, s-a format în urma modificării Codului Administrativ, și, în ciuda faptului că nu există antecedente în acest sens, sper din suflet că o să fac față situației și o să fac tot ce pot pentru cetățeni”, a declarat Aczél Cecília. 

Aczél Cecília a fost propusă de prefect pentru această funcție, pe fondul faptului că cei doi au colaborat timp de 13 ani la Ozun, din postura de primar și secretar. 

Este o funcție temporară, pentru șase luni de zile, numită printr-o hotărâre a Guvernului. Sper din tot sufletul că o să servească interesele locuitorilor județului Covasna. Funcția de secretar general este o funcție foarte importantă, cred că este al doilea om după prefect. (...) Pentru ocuparea acestei funcții sunt niște criterii. Doamna secretar general este singura persoană din județul Covasna în funcție cu statut de înalt funcționar public. Iar ca să ai acest statut nu temporar, ci permanent, trebuie să ai niște cursuri, studii. (...) Doamna secretar general nu o să se întâlnească cu cetățeni, ci cu documente. Din punct de vedere juridic o să aibă o activitate foarte utilă. (...) Sunt convins că, împreună, această echipă – deci noi doi, cei doi subprefecți și cei doi șefi de serviciu – putem să mișcăm județul Covasna în față. Interesul nostru acesta este”, a spus prefectul Ráduly István. 

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a precizat și că urmează să se organizeze concurs pentru ca această funcție, apolitică, să fie ocupată permanent. 

Distribuie articolul:  
|

POLITICA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.