POLITICA 16 septembrie 2021

Fostul subprefect Dulányi-Balogh Szilárd: „M-am simțit frustrat când am plecat”

de Iulia Drăghici - Taraș | 1639 vizualizări

Președintele USR PLUS Covasna, Dulányi-Balogh Szilárd, care în urmă cu o săptămână a fost revocat din funcția de subprefect al județului Covasna a vorbit miercuri, într-o conferință de presă, despre mandatul său, respectiv experiențele trăite din Prefectura Covasna. 

Dulányi-Balogh Szilárd spune că nu a fost luat prin surprindere de hotărârea de Guvern care i-a oficializat revocarea, ba chiar că se aștepta să se întâmple mai devreme, în condițiile în care scandalul din alianța PNL-USR PLUS-UDMR era în toi. Totuși, spune că decizia îl frustrează, nu pentru că ar fi fost legat de funcție și de „salariul de 10.000 de lei de subprefect”, ci pentru că și-ar fi dorit să își ducă la capăt proiectele începute. 

M-am simțit frustrat când am plecat. Ultima zi, când mi-am pus rucsacul în spate – celebrul meu rucsac, pentru că mă întrebau colegii de ce nu îmi duc în birou poze, o veioză sau altceva și le ziceam că eu am venit doar cu rucsacul meu negru pentru că eram conștient că proiectul ăsta în care m-am implicat poate să dureze o săptămână, un an, șase luni, trei ani, că nu ai niciodată siguranța aceea că o să dureze mult și atunci am preferat varianta asta, în care mă duceam cu rucsacul, îmi vedeam de treabă și plecam. Ca să revin, ultima zi, joi, când am fost revocat, mi-am pus rucsacul în spate și am plecat, am simțit nu o supărare, ci o frustrare că nu mi-am putut duce drumul până la capăt și nu am putut să realizez mai multe. Ceea ce ne deosebește pe noi de alți oameni numiți politic în funcții din eșalonul doi, trei, este că pentru noi nu a fost o mare supărare că trebuie să plecăm. Eu, cel puțin, am venit cu cea mai mare deschidere, că vreau să fac și eu ceva pentru comunitatea mea. Atât am reușit să fac, atât mi-a fost dat voie să fac. Simțeam că puteam să dau mai mult dacă aveam termen mai îndelungat în această poziție. (...) Am sentimentul că am lăsat treburile neterminate și tare mult mi-aș dori să mă întorc în poziția aceea, pentru că știu că pot să dau mai mult”, a declarat miercuri Dulányi-Balogh Szilárd, care a precizat și că dacă i se va mai oferi ocazia, și partidul său îl va numi iar, va accepta funcția din nou, dacă va fi cazul. 

Prima zi, „catastrofală”

Fostul subprefect și-a reamintit în acest context și despre prima lui zi în prefectură, pe care a catalogat-o ca fiind catastrofală. 

Prima zi, trebuie să recunosc, a fost o zi catastrofală pentru mine. Zic public acest lucru. Eu când am intrat în prefectură nu am fost așteptat de nimeni, am găsit cabinetul gol. Nimeni nu a venit către mine să îmi explice, să îmi predea documente, să îmi spună ce e super important de rezolvat. Mi-a fost extraordinar de greu, pentru că a trebuit cumva să chem eu toată lumea la mine și să mă pună în temă exact cum continuăm după ora 13:00 când s-a terminat ceremonia de depunere a jurământului. Cumva, legiuitorul trebuie să se gândească și la partea asta, că nu putem să lăsăm un județ fără control când se revocă sau când se numesc prefecți și subprefecți”, a spus Dulányi-Balogh Szilárd.

Cât despre realizările mandatului, acesta a adus din nou în discuție bilanțul prezentat la șase luni de mandat, dar a punctat, de această dată, că echipa de juriști pe care a coordonat-o a pus accent pe domeniul fondului funciar. 

O treabă foarte importantă unde simt că am venit eu cu o altă energie a fost în activitatea pe fond funciar. (...) Lucrurile au mers destul de bine, în șase luni am înaintat comisiei județene 108 hotărâri, care au fost discutate și apriori aprobate de noi în colectivul de lucru”, a spus fostul subprefect. 

Dulányi-Balogh Szilárd a fost revocat din funcția de subprefect al județului Covasna în 9 septembrie a.c., ca urmare a unei decizii a Guvernului condus de Florin Cîțu, care a vizat toți prefecții și subprefecții USR PLUS din țară, după scandalul izbucnit în coaliția de guvernare în jurul programului național de dezvoltare locală. Subprefectul USR PLUS de Covasna își preluase funcția la începutul lunii martie 2021. 

Distribuie articolul:  
|

POLITICA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.