Dintr-o scrisoare deschisă a d-nei Felicia Popa, adresată demnitarilor români în general şi trimisă mie de o cititoare fidelă a „Observatorului”, d-na Sara C. Marton, aflu că „în spatele fiecărei mari averi se află o fărădelege”. Vorbele astea le-ar fi spus Honore de Balzac, care ştia el ce ştia. D-na Felicia Popa face un aspru rechizitoriu al clasei politice din ultimii 26 de ani, insistând asupra trădării interesului naţional. Unul din exemple se referă la torţionarul Vişinescu, condamnat la nişte ani de închisoare pe care n-o să mai apuce să-i execute, dar şi la plata a 300.000 de euro urmaşilor victimelor regimului de detenţie impus de el la Rm. Sărat. O observaţie interesantă: de fapt, banii ăştia Vişinescu n-are de unde-i plăti, deci îi va plăti tot statul român, prin instituţiile implicate (Ministerul de Interne, Finanţele, Administraţia Penitenciarelor)... Deci noi toţi vom plăti daunele produse de un nenorocit care a fost recompensat de generosul stat român cu o pensie mult mai mare decât, de pildă, a unui fost deţinut politic.

Ce-ar fi, deci, de observat aici? De pildă, faptul că tot în capul plătitorului de taxe şi impozite se sparg oalele, indiferent cât sechestru se pune pe averea răufăcătorilor, atunci când ea există. Iar de-aici, că tot suntem la doar câteva zile după alegerile locale câştigate detaşat de un partid nereformat, plin de penali şi condus de lideri penali, de-aici mai putem învăţa ceva: întotdeauna se poate şi mai rău! Ani de zile am sperat că mâine-poimâine va fi mai bine, hai că vin alţii care lucrează pentru noi şi vom trăi mai bine! N-a fost mai bine, iar atunci când totuşi a fost am plătit cu toţii preţul „bunăstării” pe termen scurt. A fost mai bine doar pentru unele categorii de persoane atent selecţionate. În rest, întotdeauna a fost mai rău. D-na Felicia Popa o spune dând exemple concrete de trădare a interesului naţional prin vânzarea patrimoniului industrial şi agricol, nerecuperarea moştenirilor istorice – averea Gojdu, tezaurul de la ruşi etc. Aşa este, n-a existat niciun guvern al României care să lucreze, să se sacrifice pentru interesul naţional, pentru propăşirea şi bunăstarea românilor. Totul a fost doar luptă oarbă pentru Putere şi Bani, pentru Partid şi „Famiglia” politică.

Dar, oameni buni, NOI i-am ales pe amărâţii ăştia, NOI i-am ridicat pe cele mai înalte culmi de corupţie şi hoţie, cu votul NOSTRU au ajuns ei să fure şi să distrugă ţara asta şi „fibra naţională a poporului român”! (asta e din procesul Ceauşeştilor...). Sub ochii noştri, şi uite că s-au scurs 26 de ani, şi-au făcut ei mendrele scuipându-ne seminţe-n cap şi stropindu-ne cu noroi şi greaţă din avioane, elicoptere şi limuzine cu antemergători.

Cu alte cuvinte, dacă e să acuzăm guvernele, de acord, o facem, dar la fel de bine şi corect ar fi să ne uităm în oglindă şi să ne dăm palme, că oglinda o spargem degeaba. Ce spuneam că mai putem învăţa după aceste alegeri locale? Aşa, că întotdeauna se poate şi mai rău. Ajunge să vă aşezaţi din nou comod în fotoliu, în faţa televizorului, să dormiţi liniştiţi şi să vă treziţi... la toamnă, când alegem din nou Puterea legislativă: 400 de parlamentari, sau câţi or fi, care fac legi doar pentru ei şi prietenii lor politici. Avem un partid condus de lideri penali care a câştigat alegerile locale, iar somnul îndelungat al naţiunii ne va aduce acelaşi partid, condus de aceiaşi penali, în poziţia de câştigători ai alegerilor parlamentare. Cui ce-i pasă de durerile noastre?! Mai rău n-a fost niciodată? Eroare, se va putea şi mai rău dacă nu ne vom trezi din somnul în care ne-au adâncit nu barbarii de duşmani, ci chiar conducătorii noştri iubiţi, stimaţi şi aleşi de noi printr-un vot absolut democratic, de necontestat şi-aproape de înţeles, cel puţin în Covasna.

Apropo de mizeria noastră locală, nu ştiu ce înseamnă să fii „trădător de neam” în Sf. Gheorghe, nu cunosc niciun român demn să poarte acest stigmat, dar acuza asta, adusă de un alegător anonim unui candidat la Primăria municipiului, îmi ajunge ca să înţeleg de ce e rău să fii prost; sau proastă...

În final vreau să-i mulţumesc doamnei Sara Marton pentru aprecieri şi încurajări. Voi continua atâta vreme cât voi crede că ceea ce scriu foloseşte celor ce mă citesc, indiferent de critici, înjurături sau amenzi. Altfel n-are sens...