POLITICA 30 iunie 2021

Covăsnenii, supărați pe o decizie a CSM, privind transferarea cauzelor la Judecătoria Întorsura Buzăului

de Iulia Drăghici - Taraș | 2269 vizualizări

Primarul Gyerő József a trimis o scrisoare de protest 

Primarul orașului Covasna Gyerő József a anunțat că a trimis o scrisoare de protest către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), dar și alte instituții, ca urmare a unei hotărâri, adoptate în 10 iunie, intrată în vigoare luni, 28 iunie, care prevede că orașul Covasna și comuna Zagon au fost trecute în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Întorsura Buzăului din cea a Judecătoriei Târgu Secuiesc. 

Decizia a stârnit supărare, mai ales că, spune primarul Gyerő József, autoritățile locale nu au fost consultate, nici măcar întrebate, dacă un astfel de demers ar fi oportun și va ajuta la buna desfășurare a actului justiției. 

Am luat la cunoștință cu indignare și regret profund măsura inexplicabilă din perspectiva unor argumente logice, dispusă prin Hotărârea nr. 102/10.06.2021 a Consiliului Superior al Magistraturii, de a muta Orașul Covasna din circumscripția/aria de competență teritorială a Judecătoriei Târgu Secuiesc în cea a Judecătoriei Întorsura Buzăului.

S-a modificat din pix o stare de drept și de fapt bazată pe argumente solide, bine consolidată în lungi decenii de practică, lezând în mod indiscutabil condițiile exercitării dreptului constituțional de acces la justiție al covăsnenilor.

În numele și în interesul covăsnenilor am redactat și am înaintat o scrisoare de protest către CSM și spre știință către domnul prim-ministru, viceprim-ministru, ministrul justiției, senatorul și deputații de Covasna, consiliul județean, prefectură, baroul județean, prin care solicit restabilirea situației anterioare adoptării hotărârii criticate”, a scris, pe pagina lui de Facebook, primarul Gyerő József, într-o postare, la care a atașat și scrisoarea care conține șase argumente pentru care trebuie să se revină la situația de dinainte. 

Printre argumentele pentru care decizia stârnește nemulțumiri se numără faptul că nu există mijloc de transport în comun între Covasna și Întorsura Buzăului, că distanța este mai lungă, drept urmare și costurile sunt mai mari, că cetățenii care nu cunosc limba română nu pot fi ajutați, ca până acum, așa cum se întâmpla la Târgu Secuiesc și că prin această modificare se încalcă principiul „apropierii justiției de cetățean”. Argumentele complete pot fi citite accesând pagina de Facebook amintită. 

Primarul spune și că va face tot ce poate ca să întoarcă această decizie a CSM, care a fost luată fără să fie analizate consecințele. 

Un anunț privind schimbarea a fost publicat și pe site-ul Judecătoriei Târgu Secuiesc, dar nu și pe cel al Judecătoriei Întorsura Buzăului. 

În atenţia persoanelor fizice şi juridice cu domiciliul sau sediul în oraşul COVASNA şi comuna ZAGON, precum şi a celor care doresc să formuleze cereri de chemare în judecată împotriva unor persoane cu sediul sau domiciliul în aceste localităţi: Începând cu data de 28.06.2021, oraşul Covasna şi comuna Zagon au fost trecute în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Întorsura Buzăului prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 102/10.06.2021 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 625/25.06.2021.

Faţă de cele arătate, pentru a scuti durata procesului ca urmare a declinării competenţei de către Judecătoria Târgu Secuiesc, vă atragem atenţia ca la introducerea cererilor de chemare în judecată să aveţi în vedere prevederile legale care reglementează competenţa instanţelor judecătoreşti.

Vă aducem la cunoştinţă prevederile art. 107 alin. 1 Cod procedură civilă care stabileşte regula generală privind competenţa teritorială a instanțelor judecătoreşti unde se arată că „Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel”, se arată în informarea semnată de preşedintele delegat al Judecătoriei Târgu Secuiesc, judecătorul Gheorghe Vlase.   

Distribuie articolul:  
|

POLITICA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.