POLITICA 10 martie 2021

Cosmin Boricean revine în conducerea Prefecturii Covasna

de Iulia Drăghici - Taraș | 7266 vizualizări

A fost numit în ședința de Guvern de miercuri 

Propunerea PNL pentru funcția de subprefect de Covasna a fost acceptată miercuri, în ședința de Guvern, unde a și avut loc numirea. Astfel, Cosmin Boricean revine oficial în conducerea Instituției Prefectului Județului Covasna.  

Hotărârea urmează să fie publicată în Monitorul Oficial. 

Depunerea jurământului și preluarea oficială a mandatului ar urma să aibă loc joi, dar până în acest moment nu se cunosc detaliile privind evenimentul. 

Primul membru al noii echipe din Prefectura Covasna, subprefectul Dulányi-Balogh Szilárd a fost învestit joia trecută, în 4 martie. Acesta a fost singur la conducerea Prefecturii Covasna timp de o săptămână, după ce în 3 martie fosta echipă, formată din prefectul Iulian Constantin Todor (învestit în 16 decembrie 2019) și subprefecții Cosmin Boricean (învestit prima dată în 30 ianuarie 2020) și Sergiu Mitroi (învestit în 5 august 2020) au fost eliberați din funcții prin hotărâri de Guvern. 

În aceeași ședință de Guvern, de miercuri, 10 martie, au fost numiți și Alin-Bogdan Stoica în funcția de prefect al capitalei, Marcel Ivanov, în funcţia de prefect al judeţului Tulcea şi Marcel Lăudatu - prefect al judeţului Vaslui. De asemenea, Executivul l-a numit miercuri în funcţia de subprefect şi pe Nicolae Topoleanu la Tulcea. 

Au fost şi numiri de prefecţi. Bucureştiul are un prefect, mâine va depune jurământul”, a precizat premierul Florin Cîţu, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.

Tot acesta anunța săptămâna trecută că au fost eliberați din funcție 103 prefecți și subprefecți și au fost numiți 36 de prefecți din 42 și 75 de subprefecți din 85. Toți cei numiți au depus jurămintele joia trecută. 

Deocamdată nu se cunosc detalii despre numirea și învestirea în funcție a noului prefect de Covasna, post care îi revine UDMR-ului și pentru care a fost nominalizat actualul primar din Ozun, Ráduly István. 

Sursa foto: Facebook. 

Distribuie articolul:  
|

POLITICA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.