Consilierii români, nemulţumiţi că Primăria Sfântu Gheorghe nu a participat la Ziua Armatei Române
Consilierii de naţionalitate română din cadrul Consiliului local Sfântu Gheorghe reproşează conducerii Primăriei că nu a onorat Ziua Armatei Române la manifestările organizate miercuri, deoarece la statuia Ostaşului Român din municipiu nu a fost depusă nicio coroană din partea acestei instituţii.
Consilierul PNL Ion Gheorghe, fost cadru militar, a declarat joi, în plenul şedinţei Consiliului local, că, deşi 25 octombrie este o dată importantă în istoria poporului român, niciun reprezentant al Primăriei nu a participat la manifestările dedicate acestei zile.
„Din partea Primăriei nu a fost depusă nici măcar o coroană de flori. Era frumos un astfel de gest cu această ocazie“, a declarat Ion Gheorghe.
Viceprimarul municipiului Sfântu Gheorghe Toth Birtan Csaba a replicat că instituţia nu a primit nicio invitaţie din partea organizatorilor.
„Poate că e şi vina noastră că nu ne-am uitat în calendar, dar nici invitaţie nu am primit. Ar fi fost bine (...), dacă ştiam, sigur onoram acest eveniment şi trimiteam o coroană, pe care aţi fi putut să o depuneţi chiar dvs.“, a afirmat Toth Birtan Csaba.
În discuţie a intervenit şi viceprimarul Sztakics Eva, care a amintit că o femeie, identificată ulterior de poliţişti şi amendată, a înlăturat toate panglicile roşu, alb şi verde de pe coroanele depuse recent în cadrul unei ceremonii desfăşurate la monumentul victimelor comunismului din municipiu.
Şedinţa s-a încheiat într-o atmosferă încordată după intervenţia consilierului PSD Andrei Cochior, care a cerut repararea statuii Ostaşului Român din zona Gării, aflată în stare precară şi a afirmat, printre altele, că „trăim în România“ şi „legile ţării trebuie respectate“.
Toţi consilierii de etnie maghiară s-au ridicat şi au părăsit sala în timpul discursului acestuia iar şeful fracţiunii UDMR din Consiliul local Sfântu Gheorghe, Miklos Zoltan, a explicat pentru AGERPRES că au considerat jignitoare una dintre afirmaţiile lui Andrei Cochior, potrivit căreia a vizitat mai multe ţări, printre care, „din păcate, şi Ungaria“.
Rămas ultimul în sala de şedinţă, Cochior a declarat presei că a fost înţeles greşit şi că va „intra în grevă“ în semn de protest faţă de starea deplorabilă în care se află statuia Ostaşului Român din municipiu, mai precis, că nu va mai vota niciun proiect de hotărâre timp de trei luni.