Cârdăşie politico-financiară
Banii pentru unele localităţi au fost împărţiţi în bătaie de joc, consideră democrat liberalii.
Felul în care au fost distribuite sumele între localităţile din judeţ, pe ordonanţa 7, a ridicat nemulţumirea PD-L, care vorbeşte despre o „cârdăşie” care amendează comunităţile pentru că au optat pentru un partid sau altul. „S-au dat bani pe sprânceană. Sunt primării care nu pot plăti datoriile pe ordonanţa 7, le-au dat sume derizorii, în bătaie de joc, iar acest lucru are repercursiuni asupra situaţiei sociale a acestor localităţi”, a spus primvicepreşedintele PD-L Covasna, deputatul Petre Străchinaru. Acesta a amintit de comunele ...
Banii pentru unele localităţi au fost împărţiţi în bătaie de joc, consideră democrat liberalii. Felul în care au fost distribuite sumele între localităţile din judeţ, pe ordonanţa 7, a ridicat nemulţumirea PD-L, care vorbeşte despre o „cârdăşie” care amendează comunităţile pentru că au optat pentru un partid sau altul. „S-au dat bani pe sprânceană. Sunt primării care nu pot plăti datoriile pe ordonanţa 7, le-au dat sume derizorii, în bătaie de joc, iar acest lucru are repercursiuni asupra situaţiei sociale a acestor localităţi”, a spus primvicepreşedintele PD-L Covasna, deputatul Petre Străchinaru. Acesta a amintit de comunele Dobârlău, Sita Buzăului, Barcani, Valea Crişului, care nu au cu ce plăti lucrările demarate, de apă, canalizare şi altele, şi au primit sume infime, de genul 10.000 de lei în loc de 800.000 de lei la cât ajunge valoarea lucrării sau a sumei de achitat. „Este deja o politică concertată. Fac lucruri în cinism”, a menţionat Străchinaru, amintind de faptul că, la ultima hotărâre de Guvern, oraşul Baraolt, cu primar independent, nu a primit niciun ban, iar Târgu-Secuiesc, cu primar PCM, a primit o sumă mică, deşi ambele localităţi aveau proiecte şi lucrări în derulare. Mai multe primării au reclamat recent că au probleme din cauză că nu le veniseră bani de la Guvern pentru Ordonanţa 7 şi nu pot plăti executanţii. La Sita Buzăului, primarul Constantin Filofi spunea la un moment dat că firma constructoare ameninţă cu judecata din cauza datoriilor de sute de mii de lei care trebuie plătite, iar cazul nu este singular. Ana Sidon