Camera Deputaţilor a luat act de situaţia încetării mandatului de deputat a lui Octavian Goga
Camera Deputaţilor a luat act de situaţia încetării mandatului de deputat al lui Octavian Goga, ca urmare a deciziei Înaltei Curţi în cazul său, proiectul de hotărâre de vacantare a locului de deputat urmând să fie votat în şedinţa de marţi, a anunţat preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu.
"Ca urmare a deciziei din 24.09.2018 a ICCJ transmisă Biroului permanent al Camerei Deputaţilor de Tribunalul Bucureşti cu privire la deputatul Octavian Goga, (...) luăm act de situaţia încetării mandatului de deputat al lui Octavian Goga. Vacantarea acestui loc va fi supusă votului pe baza proiectului de hotărâre întocmit de Comisia de juridică", a anunţat Ciolacu în plenul Camerei.
Deputatul USR Stelian Ion a precizat că mandatul deputatului Octavian Goga trebuia vacantat de un an, solicitând convocarea comisiei pentru validarea noului deputat.
"În momentul în care s-a decis trimiterea vacantării la Monitorul Oficial, trebuie convocată Comisia juridică pentru numirea noului deputat", a argumentat Stelian Ion.
Ciolacu a precizat că proiectul de vacantare nu poate să apară în seara aceasta în Monitorul Oficial pentru că votul final va fi marţi.
Deputatul Octavian Goga, care a intrat în Parlament în anul 2016 pe listele Partidului Mişcarea Populară (PMP) Covasna, a fost condamnat definitiv la 2 ani şi 4 luni de închisoare cu suspendare în septembrie 2018 pentru săvârşirea infracţiunilor de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice şi conducere fără permis. Din iunie 2017 a activat în grupul PSD.