Camera Deputaţilor a adoptat Iniţiativa cetăţenească „Fără penali în funcţii publice“
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, propunerea legislativă privind iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei României - „Fără penali în funcţii publice“.
S-au înregistrat 295 de voturi „pentru“ şi o abţinere.
Propunerea legislativă prevede completarea articolului 37 din Constituţie - Dreptul de a fi ales - cu un nou text, potrivit căruia cetăţenii condamnaţi la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie să nu mai poată fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în Camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de preşedinte al României până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării.
Liderul USR, Dan Barna, a declarat, la dezbaterea iniţiativei, că, în sfârşit, vocea unui milion de români contează.
„În sfârşit semnătura şi vocea unui milion de cetăţeni astăzi contează. În al 12-lea ceas, la sfârşitul acestei sesiuni extraordinare, vocea unui milion de români care au semnat această iniţiativă contează. E vocea celor care vor o Românie normală, care cer spitale funcţionale, şcoli decente, drumuri şi autostrăzi fără gropi, e vocea celor care, când văd hoţie în instituţii publice, se revoltă şi refuză să treacă mai departe. (...) 'Fără penali în funcţii publice' înseamnă de fapt eliminarea sfidării din viaţa publică. Este un act sanitar pentru România. (...) Astăzi o frază devine realitate: nu mai este posibil să intri în funcţii publice cu o condamnare penală şi să pretinzi că ai justificare să conduci acea instituţie. Niciunul dintre votanţii oricărui partid nu a spus vreodată că este de acord să premieze hoţia. (...) Este de datoria noastră morală să facem acest pas. Nu mai putem tolera penali în funcţii publice“, a afirmat Barna.
Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, a spus că liberalii susţin această iniţiativă, care nu trebuie să fie „pătată politic“.
„Liberalii, alături de preşedintele Klaus Iohannis, au fost principalii promotori ai referendumului privind interzicerea graţierii şi amnistierii pentru penali. În urma acestui referendum, 5 milioane de români au spus 'da' propunerii înaintate de preşedinte şi susţinute de PNL. PNL a depus un proiect prin care include şi această iniţiativă civică. (...) Ca şi semnatar al acestei iniţiative, ca şi om care am ajutat la strângerea de semnături mi-aş fi dorit ca această iniţiativă să nu fie pătată politic, pentru că cei care au semnat au avut un cap de tabel, fără sigle de partid, fără doctrine“, a arătat Roman.
El a atras atenţia că proiectul ar putea să „zacă“ la Senat, iar 'Fără penali în funcţii publice' nu se întâmplă de mâine.
„Astăzi nu votăm o lege, discutăm despre un proiect de lege care foarte probabil va zace la Senat atâta timp cât e cazul. Am învăţat că în politică cel mai bine este să le spui oamenilor adevărul chiar şi atunci când nu le place. Iar adevărul este că 'Fără penali în funcţii publice' nu se întâmplă de mâine, chiar dacă majoritatea ne dorim asta. Constituţia spune că revizuirea ei este definitivă după adoptarea referendumului organizat în cel mult 30 de zile de la adoptarea proiectului sau a propunerii de revizuire. Aşadar vom putea discuta despre o lege când va fi adoptată şi de Senat. (...) Singurul lucru care s-a schimbat este că astăzi Marcel Ciolacu scapă de un cartof fierbinte pe care îl trimite senatorilor şi aşteptăm să vedem momentul în care va fi dezbătut în Senat, de abia de atunci vom putem vorbi despre ceea ce ne dorim cu toţii - fără penali în funcţii publice“, a adăugat Roman.
Deputatul PMP Petru Movilă a spus că „iniţiativa vine să mai scrie încă o dată negru pe alb că oamenii certaţi cu legea, care şi-au bătut joc de votul cetăţenilor, nu merită pentru perioada de timp pentru care au interdicţie să revină în funcţii publice“.
„Este un proiect de lege care nu are culoare politică. Cetăţenii au semnat cu bună credinţă o iniţiativă care vizează întreaga clasă politică. Important este ca acest principiu să devină cât mai repede lege pentru a fi aplicată. PMP va vota fără rezervă pentru acest proiect“, a anunţat Movilă.
Grupul minorităţilor naţionale este în favoarea acestui proiect, a declarat deputatul Ovidiu Ganţ, adăugând că este un demers util societăţii.
„Mă bucur că această iniţiativă legislativă este în dezbatere. Este un lucru foarte bun. (...) Am participat la strângerea de semnături. Demersul este util societăţii, este stringent necesar. Poate ar fi fost cazul să fie adoptat mai devreme, dar mai bine mai târziu decât niciodată. Sperăm ca şi Senatul să dea votul, să mergem la referendum“, a mai spus Ganţ.
Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a afirmat că este important că s-a găsit un consens pentru această iniţiativă.
„Avem un moment în care putem fi cu toţii solidari. Susţinem această iniţiativă şi putem începe să recâştigăm încrederea cetăţenilor. Această iniţiativă presupune că un candidat condamnat la pedeapsă privativă de libertate nu poate candida până nu este reabilitat. (...) Constatăm o ruptură a cetăţenilor de politic. PSD trebuie să fie vârf de lance în schimbarea relaţiei între cetăţeni şi partidele politice. Este necesar să ne asigurăm că în funcţii publice nu o să ajungă persoane cu probleme de integritate. Vom vota această iniţiativă şi vom susţine şi adoptarea referendumului“, a dat asigurări Simonis.
Propunerea legislativă urmează să intre în dezbaterea Senatului. Potrivit Constituţiei, pentru a deveni lege, trebuie validat referendumul organizat în 30 de zile de la adoptarea în Senat.