POLITICA 20 mai 2012

Călin Popescu Tăriceanu susţine candidaţii liberali din judeţ

de Covasna Media | 504 vizualizări

Aflat în acest sfârşit de săptămână în judeţul Covasna, fostul prim-ministu al României, Călin Popescu-Tăriceanu, şi-a declarat încrederea în candidaţii propuşi de PNL pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Covasna, Marius Obreja, şi pentru Primăria Sfântu Gheorghe, Mădălin Guruianu.

“Colegii mei, candidaţii propuşi de PNL pentru judeţul Covasna şi municipiul Sfântu Gheorghe, fac foarte bine că gândesc demersul lor politic şi campania electorală nu pe vorbe despre locurile comune pentru alegerile locale. Curăţenia, spaţiile verzi, parcurile, reţele de utilităţi sunt lucruri necesare, fără îndoială, dar intră în fişa postului pentru orice persoană aleasă într-o funcţie publică pe plan local, sunt lucruri obligatorii pentru administraţia publică locală. Dar o administraţie publică modernă, aşa cum propun cei doi colegi, Marius Obreja şi Mădălin Guruianu, trebuie să dea dovadă de viziune pe termen lung pentru comunităţile locale şi să se aplece asupra creşterii economice şi creării locurilor de muncă. În primul rând trebuie să insistăm pe lipsa locurilor de muncă, fie că vorbim de cei tineri care ies de pe băncile şcolilor sau universităţilor, fie de cei care sunt adulţi şi îşi caută un loc de muncă în această perioadă de recesiune economică. Noi, ca liberali, am dat dovezi că ştim cum să stimulăm la nivel naţional creşterea economică şi sunt convins că multe măsuri se pot pune în practică şi la nivel local în aceeaşi direcţie, pentru a genera locuri de muncă şi bunăstare pentru cetăţeni. Vreau să reintrăm în acest cerc virtuos, iar colegii mei de aceea candidează pentru a promova ideile liberale în comunitatea lor.

Trebuie să fac o remarcă specială pentru judeţul Covasna şi mă bucur că pe vremea guvernării noastre împreună cu UDMR am avut o relaţie excelentă şi o coaliţie nu bună, ci foarte bună, în interesul românilor şi maghiarilor din zonă, dar şi din întreaga ţară. Cred că acest spirit de colaborare, de convieţuire, de relaţii normale, de respect reciproc, de păstrare a angajamentelor pe care şi unii şi alţii ni le-am luat trebuie să se regăsească şi la nivel local. Minoritarii din România, în primul rând cei maghiari, trebuie să fie ajutaţi să-şi păstreze obiceiurile şi tradiţiile, aşa cum este normal într-o ţară democrată, dar o aplecare aparte trebuie şi asupra românilor minoritari în cele două judeţe, Covasna şi Harghita. Punctez un lucru la care am ţinut mult pe vremea guvernării noastre: şedinţele comune de Guvern între România şi Ungaria, care nu au mai fost continuate, din păcate, după ce nu am mai fost la conducerea ţării, deşi era unul dintre gesturile exemplare şi cu efecte pe termen lung asupra apropierii dintre cele două ţări şi popoare”, a declarat Tăriceanu la Sfântu Gheorghe.

Distribuie articolul:  
|

POLITICA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.